După ce Universitatea Craiova și Dinamo București au suferit înfrângeri în prima rundă a play-off-ului din Superligă, fotbaliștii celor două formații se vor afla față în față în această seară, de la ora 20.30.Partida, care contează pentru etapa a doua, se dispută pe Arena Națională. Jucătorul ,,câinilor”, Raul Opruţ (28 de ani), a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că trupa gazdă trebuie să-și regăsească ritmul după o perioadă nefastă.Fundașul de bandă anticipează un duel dificil, pentru că oaspeții au pierdut primul loc, iar asta poate fi o motivație suplimentară.,,Când pierzi patru meciuri la rând, e normal că nu eşti în cea mai bună perioadă. Acesta este adevărul, trebuie să-l spunem. Trebuie să ne revenim, pentru că anul acesta, până la înfrângerea cu Rapid din campionatul regulat, am avut doar trei înfrângeri în tot sezonul.Din păcate a venit această perioadă nefastă pentru noi, dar trebuie să încercăm să ieşim cât mai rapid în această perioadă şi să câştigăm.Suntem obligaţi să trecem peste înfrângerea cu Rapid, pentru că nu avem timp să stăm să ne mai gândim la ce a fost în trecut, pentru că oricum nu putem să mai schimbăm acest lucru. Trebuie să fim motivaţi, să evităm şi noi greşelile pe care le-am făcut la meciul cu Rapid.Pentru că am făcut şi greşeli la celelalte două goluri pe care le-am luat, şi să mergem înainte, să mergem încrezători că putem să câştigăm. Va fi un meci greu şi vor fi foarte motivaţi cei de la Craiova, pentru că au pierdut primul meci şi au pierdut şi primul loc.Vor fi toate meciurile grele în play-off, cum s-a dovedit şi primul meci, acela de la Craiova, unde nimeni nu s-a aşteptat să câştige FC Argeş.Va fi un play-off disputat, cu siguranţă, se va decide totul în ultima etapă, fie că e vorba de campionat sau cupele europene, iar noi trebuie să ne vedem de jocul nostru, de meciul nostru şi să încercăm să fim mai motivaţi şi să câştigăm meciul de mâine”, a declarat Opruț.Oltenii știu că trebuie să-și ridice nivelul.Jucătorii Craiovei spun că echipa este rezilientă, pentru că experiențele din trecut au întărit-o.,,Am făcut un prim joc modest, trebuie să arătăm mult mai bine. Am mai trecut prin astfel de momente. În Europa am fost eliminaţi în ultimul minut, dar am trecut peste şi am arătat că suntem puternici.Ne aşteptăm să fie un play-off strâns. Toate echipele vor juca între ele, vedem la sfârşit. Mai sunt nouă meciuri.Aceasta nu este faţa mea şi nici a colegilor mei. Trebuie să fim uniţi şi doar aşa putem lua campionatul. Avem o echipă puternică, jucători cu experienţă şi vom trece peste cu siguranţă”, a spus ,,decarul” Universității, Ştefan Baiaram.,,Va fi un play-off dur, toate echipele sunt bune, cu antrenori buni, care pregătesc bine meciurile.Toate partidele vor fi dificile. Am fost greu până acum, va fi dificil și de acum înainte”, a adăugat antrenorul Craiovei, Filipe Coelho.Cătălin Pasăre