5.8 C
București
19 martie, 2026

DRAMĂ ÎN STRADĂ! Protestatarii anunță un „marș al disperării” spre București! Acum au ajuns pe strada 9 Mai din Târgu Jiu

Scene cutremurătoare la protestul din Târgu Jiu! Un miner prezent în mulțime, vizibil afectat și cu lacrimi în ochi, a făcut declarații dureroase în fața jurnaliștilor.

Bărbatul a spus că, în loc să petreacă sărbătorile liniștit alături de familie și să aibă grijă de bunicii săi în vârstă, va fi nevoit să plece din țară pentru a munci și a-și asigura un venit.

Mai mult decât atât, acesta a anunțat o decizie extremă luată împreună cu alți colegi: vor porni pe jos spre București, într-un gest pe care l-a numit „marș al disperării”.

„Situația noastră este disperată, așa că vom recurge la gesturi disperate”, a transmis minerul.

Tensiunea este alimentată de perspectiva sumbră: aproximativ 1.500 de angajați ai Complexul Energetic Oltenia vor rămâne fără loc de muncă începând cu 1 aprilie. Această situație îi împinge pe oameni la proteste tot mai ample și la acțiuni radicale.

În aceste momente, coloana de protestatari se află pe strada 9 Mai din Târgu Jiu și își continuă deplasarea:

➡️ urmează strada Nicolae Titulescu

➡️ zona Gării Târgu Jiu

➡️ apoi revenirea în fața sediului Complexul Energetic Oltenia

Protestul a devenit nu doar o revendicare socială, ci și un strigăt de disperare al oamenilor care se tem pentru viitorul lor și al familiilor lor.

Sursa: https://www.asingorj.ro/drama-in-strada-protestatarii-anunta-un-mars-al-disperarii-spre-bucuresti-acum-au-ajuns-pe-strada-9-mai-din-targu-jiu/

Ultimă oră

Același autor