Un raport al Organizației Națiunilor Unite (ONU), intitulat „Genocidul din Gaza: o crimă colectivă”, menționează România în rândul țărilor care au făcut cele mai multe exporturi militare către Israel, în ultimii doi ani.
Un raport al Organizației Națiunilor Unite (ONU), intitulat „Genocidul din Gaza: o crimă colectivă”, menționează România în rândul țărilor care au făcut cele mai multe exporturi militare către Israel, în ultimii doi ani.
Raportul ONU pe acest subiect a fost publicat la data de 20 octombrie 2025, în condițiile în care în războiul din Gaza au fost uciși până acum peste 70.000 de palestinieni, inclusiv 20.000 de copii, potrivit unui articol Snoop la data de 5 februarie 2026.
Conform sursei citate, ministrul de Externe al statului Israel, Gideon Sa’ar, s-a declarat recunoscător „față de sprijinul constant pe care România l-a acordat Israelului pe durata războiului”. În schimb, autoritățile de la București ar refuza să prezinte, în mod transparent, relația comercială dintre România și Israel, de la începutul actualului război din Gaza, adică din data de 7 octombrie 2023. În acea zi, gruparea teroristă Hamas a atacat Israelul, iar drept urmare Israelul a atacat bazele Hamas din Fâșia Gaza.
„În paralel cu fluxul de produse militare România – Israel, relația politică bilaterală a fost consolidată și prin contacte oficiale la cel mai înalt nivel. Astăzi, o delegație condusă de președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, își încheie vizita în Israel, unde s-a întâlnit inclusiv cu premierul Benjamin Netanyahu”, menționează Snoop.
Aștepteăm ca Parchetul General și justiția din România să General să își facă treaba pentru care sunt plătiți cei de acolo, asta așteaptă toți cetățenii României.