st o atmosferă incendiară, în week-end-ul care a trecut, la Sala Polivalentă din București, la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România.
Aici și-au dat întâlnireaproape 100 de echipe din întreaga țară, într-un campionat cu două divizii, semi-finale și finala între divizii.
Liceenii de l olts and Gears au povestit, pentru Bistrițeanul.ro, despre emoțiile cu care au traversat cele trei zile de campionat.
„Ne-am calificat la etapa națională FIRST Tech Challenge după sute de ore de muncă, dar știind că avem Bistrița alături de noi.
Drumul către naționala FIRST Tech Challenge a fost plin de provocări și nopți lungi în atelier. Dar sprijinul comunității bistrițene ne face să uităm de oboseală și ne motivează enorm. Nu am promovat duminică în play-off-uri, nu ne întoarcem cu premii de această dată. Însă am avut parte de o experiență extraordinară. Am evoluat enorm față de anul trecut.
Anul trecut aveam doar 2 meciuri câștigate și 4 pierdute, cu scorul maxim de 211 puncte.
nul acesta, am câștigat 4 și am pierdut 2. Iar scorul maxim a fost de 311.
Am învățat multe lucruri, despre care nu știam ca au un impact important laFIRST Tech Challenge
Anul trecut ne-am calificat la națională cu un premiu non-tehnic, obtinâand Connect Award 2nd place la regională. Este un premiu acordat care este acordat echipelor care demonstrează o puternică legătură cu comunitatea de inginerie și mediul de afaceri, promovând activ valorile STEM, iar anul acesta ne am calificat obtinand la regionala Inspire 2 care este cel mai prestigios premiu, care arată că am întruchipat cu adevarăt spiritul FIRST Tech Challenge, că suntem un ambasador important a FIRST și un exemplu permanent de Gracious Professionalism, pe care îl promovează constant în cadrul concursurilor și înafara lor. Suntem echipa care are un considerabil impact pozitiv în comunitate și am strălucit în toate categoriile de jurizare și suntem un model pentru competiția FTC România cât și înafara lui”, au povestit cei de la Bolts and Gears pentru Bistrițeanul.ro.
entru echipa de robotic,xperiena naionaleiFIRST Tech Challenge România a fostextraordinar, mult ateptati foarte emoionant! Dup4 ani de muncam reuit snendeplinim visul de a ne califica la naionalunde am fcut parte din diviziaoandă.
Au fost 3 zile pline de muncă, entuziasm, emoție, meciuri pline de adrenalină, dari prietenii care vor rămne peste ani.
Am avut ocazia soameni minunai din toatara. Am avut meciuri foarte bunei ne-am bucurat din plin de atmosferaMunca noastrnu seaici.om continuai dupsfacem cetim mai bine: smai mult,n fiecare zi.
Calificarea la Naionala fost posibildatoritfoarte bun din acest sezon.Au contat enorm și meciurilcu un punctaj foarte bun. Și mai alesremiul Connect, pe care l-amcâștigat în cadrul regionalei Nord.
Premiul Connect se atreseazechipelor care promoveazspiritul Fn comunitatea local,celor care fac conexiuni cudin domeniulirobotuluii sustenabilitatea echipei sunt un pilon importantnacestui premiu.
Evoluția noastră este una impresionatuntemde progresul pe care echipa noastrl are, de la an la an.
Sezonul trecut a fost primuln care amun premiu important pentru noi (Motivate Award 2).ar anul acesta –munc, dedicarea și buna coordonare a membrilor echipei ne-aadusremiul Connect, unul dintre cele mai râvnite premii de echipele din FTC! au mărturisit pentru Bistrițeanul.ro membrii Atomic Bots de la Colegiul Andrei Mureșanu Bistrița.