Ceea ce numim prea des și cu prea multă lejeritate drept „criză”, când ne referim la situația în care ne aflăm, nu mai este de șase luni un eufemism ci chiar ceea ce trăim. Fiecare an începe cu promisiuni și se termină cu explicații. De parcă deficitul bugetar, găurile fiscale, încremenirea administrației sau debandada cheltuielilor publice sunt probleme apărute brusc, uite așa, peste noapte. Deși toate au ieșit la iveală din chiar ziua plecării lui Ciolacu din Palatul Victoria.
Guvernul actual promite un deficit de 6% din PIB dar nu oferă vreo garanție că va putea să mențină limita asta. Echipa Bolojan poate invoca neîndeplinirea condițiilor impuse de Comisia Europeană și comportamentul piețelor financiare, care ne ard prin costuri mari ale împrumuturilor. Singura posibilă garanție ar fi reputația premierului, construită în jurul ideii de disciplină administrativă. Așadar, garanția nu provine din mecanismele interne ale statului român. Așteptatul reviriment se bazează deocamdată doar pe sprijinul extern și pe abilitățile unui lider vremelnic și nicidecum pe un sistem instituțional capabil să se autocontroleze.
Ultima ședință de tranzacționare de la Bursa de valori București a închis pe roșu. Nu este un incident izolat: piața de capital reflectă anxietatea investitorilor față de incertitudinile economice și fiscale. Deficitul ridicat, rectificările repetate și dependența de fondurile europene transmit semnale de instabilitate, iar investitorii reacționează imediat. Marchează profitul, dacă-l au, și ies. Evoluția negativă a indicilor bursieri și ambiguitățile guvernării actuale nu sunt teme abstracte de dezbatere politică, ci au efecte imediate în buzunarele fiecărui cetățean.
În paralel, costul datoriei publice crește constant. Cheltuielile cu dobânzile se apropie de 3% din PIB. Statul plătește tot mai mult pentru datoriile acumulate în trecut și are tot mai puțin spațiu bugetar pentru investiții sau politici publice noi. Asta este și singura explicație pentru faptul că statul român nu-și protejează cetățenii: este prins într-o contradicție structurală. Ca garant al bunăstării locuitorilor săi, ar trebui să atenueze șocurile din prețul carburanților dar ca administrator al unui buget limitat depinde tocmai de taxele incluse în prețul benzinei și motorinei. Interesul fiscal al statului cântărește acum mai mult în ochii guvernanților decât interesul consumatorului.
Această logică nu este nouă. Bugetele ultimilor ani au urmat același tipar: estimări optimiste la începutul anului, rectificări succesive și ajustări de ultim moment pentru a menține aparența controlului. În realitate, bugetul a devenit un document de negociere politică și nu un instrument de planificare economică. El reflectă raporturi de forță, compromisuri între ministere și priorități electorale, nici vorbă de vreo viziune coerentă asupra dezvoltării.
Cea mai mare parte din proiectele de infrastructură și digitalizare sunt susținute de Uniunea Europeană și nu din capacitatea fiscală internă. Astfel încât, oricât am fi de pacifiști, o posibilă salvare se întrevede din participarea la industria militară a Europei. Vizita lui Zelensky la București, urmată de cea de la Paris, nu a fost un gest diplomatic, ci un semnal politic. Acordurile tehnice abia urmează. Practic, prin intermediul nostru, Ucraina încearcă să-și integreze industria militară în economia europeană. Prin acordurile pregătite în Germania, și noi încercăm să facem același lucru.
Vom deveni, cel mai probabil, o punte. Pentru noi, asta este o oportunitate. Dacă suntem serioși, putem câștiga ceva ce bugetul actual nu reușește să ofere: investiții industriale majore, exporturi cu valoare adăugată ridicată și o nouă bază de venituri fiscale. Pentru o economie obișnuită să crească mai ales prin consum, aceasta ar fi o schimbare structurală rară, de care suntem obligați să
Sursa: https://www.monitorulbt.ro/editorial/2026/03/16/o-oportunitate-rara-virgil-cosma-jurnalist/