Trei persoane au ajuns la spital, în urma unui accident petrecut în această după-amiază pe DJ 702A, în satul Voia, comuna Crângurile, la o trecere la nivel cu o cale ferată semnalizată. Autoturismul, în care se aflau șoferul, un tânăr de 27 de ani, din Crângurile, și alți doi pasageri, a fost lovit de un tren de persoane care circula pe ruta Pitești – București.
La fața locului au intervenit pompierii de la ISU Dâmbovița cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de descarcerare și două echipaje SMURD. Au mai sosit la locul accidentului și două echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter de la SMURD București.
La sosirea echipajelor de intervenție, victimele nu se mai aflau la locul evenimentului, fiind transportate la spital de către cetățenii din zonă. Nicio persoană aflată în trenul de călători nu a fost rănită. Traficul feroviar a fost blocat pentru mai multe zeci de minute.