Președintele României, Nicușor Dan, îl va primi joi, 12 martie, la Palatul Cotroceni, pe Președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România.Consultările bilaterale la nivel înalt vor avea loc în contextul împlinirii recente, la 24 februarie, a patru ani de la declanșarea de către Rusia a războiului de agresiune împotriva Ucrainei. România a oferit, încă din primele zile, sprijin multidimensional Ucrainei și contribuie în prezent la eforturile internaționale pentru o pace justă și durabilă, însoțită de garanții de securitate solide pentru Ucraina.Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, agenda discuțiilor dintre Președintele României și Președintele Ucrainei va include teme care să faciliteze consolidarea unei relații bilaterale cuprinzătoare, constructive, orientate spre viitor.Discuțiile se vor axa pe dezvoltarea dialogului politic, intensificarea cooperării economice, cooperarea sectorială în domenii precum energia și industriile de apărare, dezvoltarea conectivității și de proiecte transfrontaliere, și pe rolul României în procesul de reconstrucție a Ucrainei.