Nicușor Dan, după ședința CSAT: „România este o țară sigură, ba chiar, mai sigură – Observator Constanța

Decizia a fost discutată în ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, iar pentru a intra în vigoare trebuie aprobată de Parlament.

Este vorba despre dislocarea temporară în România a unoravioane de realimentare în aer , dar și a unorechipamente de monitorizare și comunicații satelitare .

PreședinteleNicușor Dan a precizat că aceste echipamente suntstrict defensive șinu sunt înzestrate cu armament propriu-zis .

Potrivit șefului statului, colaborarea ar urma să fie similară cu cea pe carealte state NATO o au deja cu Statele Unite.

După ședința CSAT, Administrația Prezidențială a trimis oscrisoare către Parlament , care va lua decizia finală.

Autoritățile spun că prezența acestor echipamentear spori securitatea României și capacitatea de reacție a aliaților în regiune.

„România este o țară sigură. Ba chiar mai sigură”, a declarat președintele Nicușor Dan după reuniunea CSAT.

Dacă Parlamentul își va da acordul, echipamentele ar putea fi dislocatetemporar pe teritoriul României , cel mai probabil în zona bazei aeriene de la Mihail Kogălniceanu, una dintre cele mai importante facilități militare ale NATO din regiune.

Sursa: https://observatorconstanta.ro/2026/03/11/nicusor-dan-dupa-sedinta-csat-romania-este-o-tara-sigura-ba-chiar-mai-sigura/

Ultimă oră

Același autor