SCM Rm. Vâlcea a realizat, poate, cea mai spectaculoasă campanie de transferuri din ultima perioadă, din handbalul românesc. Echipa se schimbă din temelii. În această săptămână, alte nume noi s-au adăugat pe lista pentru sezonul viitor. Ultimul anunțat este cel al braziliencei Tamires Morena de Araujo Frossard, jucătoare legitimată la Gloria Bistrița, care a făcut o pauză competițională pentru a deveni mămică. Despre ea se auziseră zvonuri că ar fi semnat cu Vâlcea încă din urmă cu câteva săptămâni.
Experiența stă la baza îndeplinirii obiectivelor, motive pentru care astăzi confirmăm transferul sportivei Tamires Morena de Araujo Frossard, componentă a naționalei Braziliei. Pivotul brazilian se va alătura echipei noastre începând cu sezonul următor și va aduce lotului un plus de experiență pe linia semicercului, atât ofensiv cât și defensiv, experiența acumulată la cel mai înalt nivel internațional. Joacă pe postul de pivot și vine de la Gloria Bistrița. A semnat un contract valabil până în 2028. Încă din anul 2013, Morena este o prezență obișnuită în lotul național al Braziliei, în care a câștigat nenumărate competiții continentale, printre care enumerăm Jocurile Pan Americane sau Campionatul Pan American. În tot acest timp, sportiva s-a remarcat prin prezența sa fizică, mobilitatea optimă pentru un pivot și capacitatea de a realiza cu succes ambele faze ale jocului. La nivel de club, Tamires Morena a progresat în campionatele puternice din Europa (Ungaria, Norvegia, Franța sau România), dar și în cupele europene. Evoluțiile sale constante au confirmat un profil al sportivei cu experiența internațională, aspect pe care îl considerăm ca un mare plus pentru realizarea obiectivelor noastre. În afara terenului de handbal, Tamires Morena este o persoană apropiată de familie și de valorile de bază ale vieții. Născută în Rio de Janeiro, Brazilia, ea a absolvit studiile ca tehnician în domeniul asistenței medicale, ceea ce reflectă faptul că este o persoană empatică. În timpul liber îi place să gătească, să petreacă timp alături de familie, de prieteni și să se bucure de muzică și dans”, a precizat SCM Rm. Vâlcea.
”Sunt foarte fericită să fac parte din acest club și abia aștept să încep noul sezon purtând tricoul SCM Rm. Vâlcea. Mai ales după un sezon atât de special pentru mine, în care am trăit bucuria de a deveni mamă. Sunt cu adevărat recunoscătoare pentru primirea călduroasă din partea clubului și pentru tot sprijinul pe care l-am primit, lucru care m-a făcut să mă simt confortabil și parte dintr-o familie. Abia aștept să revin pe teren, alături de suporteri și de atmosfera incredibilă care există la Vâlcea. Mulțumesc și ne vedem în sezonul viitor”, a declarat Tamires Morena de Araujo. Pentru cei care au pierdut șirul transferurilor Vâlcii, reamintim că SCM și-a mai asigurat serviciile jucătoarelor: Sara Dekker (extremă dreapta / Esbjerg), Marie-Helene Sajka (inter dreapta / OGC Nice Côte d’Azur Handball), Emilie Hegh Arntzen (inter stânga / Ikast Handbold), Grace Zaadi (centru / Krim Ljubljana), Ștefania Stoica (inter stânga / Gloria Bistrița), Inger Smits (inter stânga / CSM București), Zoe Sprengers (extrema stânga/ Esbjerg), June Cecilie Krogh (portar / Storhamar), Larissa Fernanda Da Silva Nascimento (inter stânga / Rocasa Gran Canaria). A ajuns la un total de 10 transferuri. Echipa de handbal de la poalele Capelei se va și despărți de mai multe handbaliste. Printre ele vor fi: Necula, Ljepoja, Tuva Hove, Zschocke, Madsen, Wollik, Quinou, Gautschi, Wulff, Lund.