Polițiștii au făcut miercuri 34 de percheziții în București și în șase județe într-un dosar care vizează înșelăciuni în domeniul pariurilor sportive, după ce mai multe persoane din cadrul unui club de fotbal, inclusiv jucători, sunt suspectate că ar fi influențat și alterat rezultatele unor partide din Liga a III-a.
Potrivit Poliției Române, descinderile au avut loc înPrahova, Vâlcea, Argeș, Cluj, Ilfov și Dâmbovița , dar și în municipiul București. Ancheta arată că, pe parcursul ultimului sezon competițional, persoanele cercetate ar fi acționat coordonat pentru a „pre-stabili” deznodământul unor meciuri, apoi ar fi plasat pariuri online și în agenții, creând aparența unor pariuri legale, deși rezultatele ar fi fost cunoscute dinainte.
Prin aceste demersuri ar fi fost obținutefoloase patrimoniale injuste de aproximativ 840.000 de lei , iar21 de persoane au fost conduse la audieri, urmând ca măsurile procesuale să fie stabilite în funcție de probele strânse.
Poliția mai precizează că, în instrumentarea cauzei, anchetatorii au beneficiat și de sprijinulDepartamentului de Integritate al Federației Române de Fotbal (FRF) .
În paralel, FRF are pe rol un caz separat. Meciul Jiul Petroșani – Vulturii Fărcășești, analizat pentru suspiciuni de pariuri
Separat de ancheta penală din Prahova,Comisia de Disciplină și Etică a FRF are în lucru un dosar privind meciulJiul Petroșani – Vulturii Fărcășești (3–2, după 0–2 la pauză) , disputat pe3 mai 2025 , partidă ajunsă în atenția forului federal în urma unei sesizări legate de posibile nereguli și suspiciuni de trucare pentru pariuri.
În dosarul de la FRF sunt citate mai multe persoane, iarpreședinta CSM Jiul Petroșani, Erika Preda , apare între cei chemați în procedura disciplinară.