Aerostar Bacău încheie 2025 cu venituri de 634 mil. lei și un profit net de 98 mil. lei

Un an cu rezultate solide pentru Aerostar Bacău (simbol bursier ARS), care a raportat pentru anul trecut venituri din exploatare de 634 milioane de lei, în ușoară creștere față de 2024.

Profitul net al companiei s-a ridicat la 98 milioane de lei, marcând un avans de 2,4%, potrivit raportului financiar preliminar. Totodată, cheltuielile de exploatare au scăzut cu 1,4%, până la 538,4 milioane de lei.

„În 2025, industria aerospaţială a funcţionat într-un mediu caracterizat de cerere ridicată, dar şi de tensiuni operaţionale persistente. Producţia de aeronave şi activităţile de mentenanţă au fost influenţate de blocaje în lanţurile de aprovizionare, deficit de personal calificat, volatilitate financiară şi presiuni geopolitice. Producătorii de aeronave au menţinut backlog-uri la niveluri record (portofoliu de comenzi neexecutate foarte mare), ceea ce a generat cerere ridicată pentru furnizori, dar şi întârzieri semnificative în livrări” , spun reprezentanţii companiei.

Aceste evoluţii s-au reflectat direct asupra companiilor din lanţul de aprovizionare, nevoite să funcţioneze într-un climat de incertitudine, cu presiuni tot mai mari asupra costurilor şi cu cerinţe sporite privind sustenabilitatea şi eficienţa operaţională. Apoi, inflaţia persistentă a pus presiune atât pe producători, cât şi pe furnizori, mai reiese din raport.

Preţul acţiunilor ARS a urcat cu 23% în ultimul an, ducând valoarea de piaţă a societăţii la 1,6 mld. lei. IAROM SA Bucureşti are 71,5% din capitalul social al Aerostar, iar fondul de investiţii Evergent (EVER) deţine o participaţie de 15,1%.

Sursa: https://www.bacau.net/aerostar-bacau-incheie-2025-cu-venituri-de-634-mil-lei-si-un-profit-net-de-98-mil-lei/

Ultimă oră

Același autor