Ministrul Sănătății: Aeronavă HiSky revenită la Otopeni după activarea unui senzor de presurizare. A fost activat planul preventiv de intervenție
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat duminică seară că o aeronavă aparținând companiei HiSky, care opera cursa București – Hurghada (Egipt), a semnalat activarea unui senzor de presurizare la nivelul cabinei.
În urma situației, comandantul aeronavei a decis revenirea pe Aeroportul Internațional Henri Coandă. În prezent, avionul survolează zona aeroportului pentru a consuma combustibil și a reduce greutatea, astfel încât aterizarea să se desfășoare în condiții de maximă siguranță.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov a fost notificat, fiind activat planul de intervenție preventivă la nivelul aeroportului.
Ministrul Sănătății a precizat că aeronava continuă să survoleze zona aeroportului Otopeni pentru a pierde din greutate înaintea aterizării. Alexandru Rogobete a subliniat că situația este una preventivă și nu reprezintă un motiv de panică.
„Este mai degrabă o măsură de prevenție și o organizare corectă, ținând cont de potențialul de risc. Nu este prima situație de acest tip, iar în astfel de cazuri este important să fim pregătiți și bine coordonați „, a declarat ministrul la B1 TV.
La nivelul Ministerului Sănătății a fost activată o celulă de criză, în care au fost incluse principalele spitale de urgență din Capitală, pentru a permite o coordonare rapidă în cazul în care situația ar impune intervenții medicale.
Potrivit ministrului, aeronava are nevoie de aproximativ o oră de survol pentru consumul combustibilului, iar aterizarea era estimată în jurul orei 21:45.
Autoritățile medicale sunt pregătite pentru activarea planului alb, iar echipajele de urgență se află în zona aeroportului, gata să intervină dacă va fi necesar.
Alexandru Rogobete a anunțat convocarea oficială a unei celule de criză la Ministerul Sănătății, cu participarea principalelor spitale de urgență din București, pentru a asigura o reacție rapidă în eventualitatea unei situații critice.
În dispozitiv au fost incluse Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, Spitalul Universitar de Urgență București, Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, Spitalul „Bagdasar-Arseni”, Spitalul Universitar „Elias”, Spitalul de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” și Spitalul Militar Central „Dr. Carol Davila”.
Autoritățile se află în contact permanent cu Departamentul pentru Situații de Urgență, unitățile UPU/SMURD și toate structurile implicate, rămânând în alertă până la aterizarea în siguranță a aeronavei.
Compania Națională Aeroporturi București a transmis că aeronava HiSky H48711, pe ruta București – Hurghada, a decolat la ora 19:19, iar la aproximativ 30 de minute după decolare a declarat urgență din cauza unei posibile probleme tehnice.
La nivelul aeroportului a fost constituit imediat dispozitivul de intervenție, coordonat de conducerea Aeroportului Henri Coandă. Aeronava urmează să efectueze o aterizare de urgență după consumarea unei cantități suficiente de combustibil.