-2 C
București
19 februarie, 2026

Ministrul Fondurilor Europene: „S-a făcut dreptate”. Cum rămâne cu fondurile europene pierdute

• Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru a salutat decizia Curtea Constituțională a României de a declara constituțională legea privind pensiile magistraților.• Când vor putea fi începute încercările de a salva situația jalonului pensiilor speciale din PNRR și cele 231 milioane de euro, bani europeni nerambursabili.

Într-o postare publică de miercuri, ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, a transmis:

Back To Top

„S-a făcut dreptate: CCR a declarat constituțională tăierea pensiilor speciale ale magistraților.Guvernul condus de Ilie Bolojan a reușit, pentru prima dată în istorie, tăierea pensiilor speciale.În concret:• vârsta de pensionare crește treptat până la 65 de ani, pe o perioadă de tranziție de 15 ani;• pensia va fi, în principiu, 55% din media indemnizațiilor brute din ultimele 60 de luni, dar nu mai mult de 70% din ultima indemnizație netă;• pensionare anticipată este posibilă doar cu minimum 35 de ani vechime și cu o penalizare de 2% pe an până la împlinirea vârstei standard de 65 de ani.Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă de Curtea Constituțională cu 6 voturi din 9.E o schimbare majoră într-unul dintre cele mai sensibile capitole de reformă și un moment de cotitură în discuția despre echitate și sustenabilitate în sistemul de pensii din România.În orele următoare voi avea discuții cu oficialii europeni cu privire la această evoluție a aprobării legii de către CCR”.

Totuși, în ce măsură vor putea fi salvate cele 231 de milioane de euro, fonduri europene nerabursabile, declarate pierdute în urma amânărilor repetate ale deciziei CCR care au dus la ratarea jalonului PNRR privind pensiile speciale:„Odată cu promulgarea din partea președintelui Nicușor Dan, vom putea în sfârșit demonstra îndeplinirea reformei asumate de România în cadrul PNRR.Urmează apoi transmiterea oficială către Comisia Europeană a acestei dovezi, pentru care vom cere reanalizarea a cererii de plată nr. 3.Chiar și în contextul întârzierii regretabile de peste două luni după termenul-limită de 28 noiembrie, voi depune toate eforturile diplomatice, formale și informale, pentru a încerca să salvăm situația jalonului pensiilor speciale și cele 231 milioane de Euro, bani europeni nerambursabili”, a precizat ministrul Dragoș Pîslaru.

Back To Top

Sursa: https://actualitateaprahoveana.ro/economic/71185-ministrul-fondurilor-europene-s-a-facut-dreptate-cum-ramane-cu-fondurile-europene-pierdute

Ultimă oră

Același autor