-2 C
București
19 februarie, 2026

Teatrul zilelor noastre: Repet: vin în față actori tineri…

O fac meritat și cu plăcere. Fincă-n ultimii ani, la Capitală măcar, apărut-au binevenit, nimerit câteva teatre noi. Publice ori private. Cu echipe excelente ce oferă patriei montări cu lipici la spectatori.

Sunt unu` dintre aceștia adeseori. Și-oi așterne în astă tabletă câteva fraze justificative la subiect. Despre două ce m-au convins întrutot că așa stau lucrurile. După felurite vizionări în timp. Generatoare de satisfacție substanțială. Și, deocamdată, stabilă…

Mai întâi voi prezenta „căpeteniile”. Precum le văd, revăd eu cu tot mai mare plăcere. Realmente meritat. Date fiind resursele lor regizorale și actoricești incontestabile. E vorba de Vlad Zamfirescu (foto sus), primul om de la „Bulandra” (adică director). Și de Octavian Strunilă, de la„Metronom”. Amândoi, regizori și actori. Talentați și convingători în muncă. Cu aplecare incontestabilă pentru profesie. Dornici constant și mereu realizându-și vrerea de a face publicu` de oriunde să-i dorească pe scenă.

CITIȚI ȘI: În noiembrie, la Teatrul Alexandru Davila, aniversarea centenarului nașterii lui Vasile Veselovski (2025) Vlad are finețea și subtilitatea sa. Tavi, umoru` mustos și spontaneitate din plin. Ambii-și conduc echipele, indubitabil, spre larg succes pretutindeni. De altfel „Metronom” e un teatru preponderent itinerant, ce merită cu-atât mai mult aprecieri. Că stă mai degrabă prin țară. Își face astfel publicitate și capătă notorietate. Cealaltă trupă umblă și ea cu impresarii, după voia acestora. De asemeni, cu valuri de aplauze cuvenite-n finaluri…

Am ajuns, socot, la colegii celor doi: Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Marius Manole, Diana Roman. Medeea Marinescu, Mirela Oprișor, Andi Vasluianu, Șerban Pavlu, Mircea Rusu. Ca să amintesc doar pe câțiva dintre coechipierii lui Zamfirescu fiul. Apoi, pe lângă Strunilă, în primu` rând, Leonid Doni și Paul Ipate. Nu sunt singurii, desigur, ci doar cei mai reprezentativi. Toți rodați, sudați, la fix angrenați în jocu` prestat cu energie și pricepere vădite.

De altfel, cert e că oricine-ar juca-n regia „șefilor” menționați ar primi aprecieri nedisimulate din partea noastră. Eu unu` fi-voi în săli, lângă ei, pe cât s-o putea. Nu voi pierde nimic, stimați cetitori. Nici dumneavoastră, dacă-mi veți urma exemplul. Căci vin în față, benefic, actori tineri și talentați. Care au ceva de spus, tot mai apăsat. Bravo lor, zic eu, convins mie-n sută…

surse foto: pagini Facebook ale actorilor menționați

NOTĂ – Alte cronici teatrale semnate de Adrian Simeanu, adunate sub genericul ”Teatrul Zilelor Noastre”, puteți lecturaaici.

Sursa: https://argesulonline.ro/teatrul-zilelor-noastre-repet-vin-in-fata-actori-tineri/

Ultimă oră

Același autor