Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița au trimis în judecată patru inculpați sub acuzația de «omor», fiind reținută forma agravantă a faptei, respectiv, «violența în familie». Trimiterea în judecată este o etapă procesuală care anunță încheierea urmăririi penale, demers pentru care anchetatorii ialomițeni au avut nevoie de aproape 6 luni pentru a lămuri întreaga situație de fapt.
Inculpați deferiți justiției Potrivit comunicărilor oficiale, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița arată că faptele pe care le-au investigat în acest dosar s-au petrecut în septembrie 2025. La 6 luni distanță, conform aceleiași comunicări oficiale, cercetările s-au încheiat, inculpații anchetați fiind trimiși în judecată. Actele de urmărire penală relevă faptul că«În după amiaza zilei de 19.09.2025, cei patru inculpați s-au deplasat cu o atitudine agresivă la locația unde cunoșteau că se află victima (fratele, respectiv unchiul lor) provocând scandal, motivat de o stare de dușmănie ce se instalase între aceștia în legătură cu o proprietate imobiliară. În acest context, victima a fost agresată prin aplicarea unor lovituri ce i-au produs leziuni traumatice, multiple plăgi înțepat/tăiate, în legătura de cauzalitate directă necondiționată cu decesul» . Trimiterea în judecată înseamnă încheierea urmăririi penale, însă pedepsirea autorilor depinde acum de judecători. În perioada următoare, instituția Judecătorului de Drepturi și Libertăți trebuie să verifice legalitatea sesizării făcută de Parchet. În tot acest demers, probele și modul în care au fost adunate pot fi contestate, iar ancheta poate fi reluată. În cazul în care nu vor fi emise contestații, judecata poate începe. Cu toate acestea, până la condamnarea efectivă, în baza unei sentințe definitive, ar mai putea trece încă mai bine de 2 ani, având în vedere că hotărârea instanței de fond, în cazul de față Tribunalul Ialomița, poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel din București.
16 Februarie 2026, 17:20 (105 vizualizări – 0 comentarii)
Sursa: https://independentonline.ro/2026/02/16/Trimisi-in-judecata-pentru–omor–dupa-jumatate-de-an-32255