Femeie bătută și amenințată cu moartea în plină stradă, în fața minorului, în Alexandria

Scene șocante s-au petrecut aseară, în jurul orei 20:00, pe strada București, în zona blocurilor 200. O femeie a fost bătută și amenințată cu moartea de un bărbat, chiar în fața copilului ei minor și a mai multor locatari aflați în apropiere.

Potrivit informațiilor, conflictul a izbucnit după ce femeia, ieșind dintr-un magazin împreună cu copilul, i-a atras atenția bărbatului că minorul acestuia este agresiv cu propriul ei copil. După discuție, femeia a plecat spre locuință, însă a fost urmărită de individ.

În fața unui bloc, bărbatul a devenit violent: a lovit-o cu pumnii și a prins-o de gât, amenințând-o că o omoară. Martorii spun că agresorul avea în mână o sticlă de alcool și a încercat să o lovească în cap, însă femeia a reușit să se ferească.

Când victima a scos telefonul pentru a apela 112, bărbatul i l-a smuls din mână și l-a izbit de asfalt, distrugându-l, în timp ce continua amenințările. Întreaga scenă s-a desfășurat în fața copilului femeii și a oamenilor aflați în zonă.

O persoană care a asistat la agresiune a sunat la poliție. La apariția echipajelor, agresorul a fugit, dar a fost depistat la scurt timp într-un magazin din apropiere.

În prezent, agresorul se află în libertate.

Sursa: https://impactnews24.ro/femeie-batuta-si-amenintata-cu-moartea-in-plina-strada-in-fata-minorului-in-alexandria/

Ultimă oră

Același autor