Conferința națională Income Magazine Corporate „România, în sfârșit la drum. Infrastructura rutieră 2025: Provocări și oportunități.” va avea loc pe 25 martie 2025 de la ora 09:30 la Centrul de Conferințe Antena 3 CNN, The Mark, Cladirea Turn, etaj 2, București si va fi moderată de Adrian Ursu, jurnalist la Antena 3 CNN.
Acest eveniment reunește experți, investitori, factori de decizie și reprezentanți ai sectorului public și privat, având ca scop principal analiza și dezbaterea celor mai presante subiecte din domeniul infrastructurii rutiere din România. Agenda conferinței se structurează în jurul unor teme de maximă actualitate și importanță strategică:
Finanțarea autostrăzilor și a drumurilor de mare viteză – impactul crizei bugetare
Ghilotina PNRR 2026 – ce riscăm să pierdem?
Evoluția lucrărilor pe trasee strategice
Piața materialelor de construcții și forța de muncă – consecințe immediate
Siguranța rutieră – vesnică provocare
Subiecte propuse:
Autostrăzi în 2025: Finanțarea celor 250 km –Provocare sau oportunitate?
Craiova – București – Bacău – Pașcani: Proiect strategic sau promisiuni nerealizate?
Sibiu – Pitești: Coloana vertebrală a infrastructurii românești.
A8: Conectând Moldova cu Ardealul – Primele etape și perspective viitoare.
Piața materialelor de construcții: Cum afectează fluctuațiile de preț proiectele de infrastructură?
Forța de muncă în construcții: Efectele eliminării facilităților și soluții pentru atragerea specialiștilor.
Siguranța rutieră în România: De ce avem cele mai multe accidente mortale și ce se poate face?
Criza bugetară și infrastructura: Impediment sau catalizator pentru inovație?
Calitatea semnalizării și echipamentelor rutiere: un semnal de alarmă pentru siguranța rutieră?
Eliminarea punctelor negre: de ce România progresează cu viteza melcului?
Conferința este organizată de postul de televiziune ANTENA 3 CNN, parte a Intact Media Group, care va prelua live tronsoane ale dezbaterii, împreună cu revista lunară economică Income Magazine și continuă seria de evenimente naționale ” Conferințele
”, platformă media marca Antena 3 S.A.
Conferința va fi transmisă integral live marți, 25 martie de la ora 09:30 pe site-urile antena3.ro, jurnalul.ro, incomemagazine.ro și pe paginile de Facebook ale Antenei 3 CNN
, Income Magazine
și Jurnalul
Participarea la eveniment se face pe baza de invitație și confirmare prealabilă.