Autoritățile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul țării noastre a atașatului militar, aero și naval al Federației Ruse la București, precum și a adjunctului acestuia, pentru desfășurarea de activități care contravin prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961, a informat miercuri Ministerul Afacerilor Externe.
Potrivit MAE, aceste elemente au fost comunicate părții ruse în cursul zilei de miercuri, cu prilejul convocării la sediul MAE, din dispoziția ministrului Emil Hurezeanu, a însărcinatului cu afaceri a.i. al Ambasadei Federației Ruse la București, scrie AGERPRES
Motivul anunțat de MAE este desfășurarea de activități care contravin prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961. Aceste elemente au fost comunicate părții ruse astăzi, cu prilejul convocării la sediul MAE a însărcinatului cu afaceri Ambasadei Federației Ruse la București.
Numele lui Evgheni Ignatiev apare într-o înregistrare din dosarul în care Marian Motocu, susținător al lui Călin Georgescu, este acuzat de propagandă legionară. Acesta a fost interceptat în timp ce sună la Ambasada Federației Ruse și cere să i se facă legătua cu colonelul Evgheni Ignatiev.
„Ziua bună (…) Mă cheamă Motocu Marian, atât știu în rusește. Vreau să vorbesc cu domnul colonel Ignatiev Evgheni (…) My telephone number its 072… (…) My name (n.r. Numele meu este) is Motocu Marian”, este înregistrarea în care Marian Motocu încearcă să facă legătura cu Evgheni Ignatiev.