Moţiunea de cenzură a fost „o şaradă politică”, a spus, vineri, premierul Marcel Ciolacu, după ce moţiunea nu a reuşit să treacă la vot. „O să-mi văd de treabă”, a mai spus Ciolacu.
„Aşa cum am spus şi în discursul meu de câteva zile, era evident că moţiunea de cenzură o să pice. De fapt, ea a fost o şaradă politică. Eu sunt unul dintre politicienii care cred în democraţie. Şi cred că fiecare instrument democratic, inclusiv moţiunea de cenzură depusă împotriva unui guvern, trebuie să fie un moment în care atât opoziţia cât şi puterea să lămurească anumite lucruri guvernamentale şi să explice românilor. Astfel încât, după un astfel de exerciţiu democratic, chiar dacă trece, chiar dacă nu trece, toată lumea să câştige. Un lucru care nu s-a întâmplat astăzi. O să-mi văd mai departe de treabă cu colegii mei”, a spus premierul Marcel Ciolacu.
Premierul a mai spus că următoarele două săptămâni vor fi dedicate PNRR-ului şi analizelor din interiorul fiecărui ministru din guvern, iar ulterior, fiecare ministru îşi va asuma memorandumul cu progresul pe care îl estimează pe următoarele 60 de zile şi, totuşi, cu o cuantificare de cheltuieli până la sfârşitul anului.
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu, depusă de AUR, S.O.S. România şi POT, a picat.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE
ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
astăzi, 15:50
astăzi, 15:46
astăzi, 15:42
astăzi, 15:14
astăzi, 12:32
astăzi, 11:39
astăzi, 10:48
astăzi, 14:53
astăzi, 14:37
astăzi, 14:19