1.5 C
București
27 februarie, 2025

Ponta, după audierea lui Georgescu: Acum 10 ani, şi eu am fost adus în faţa procurorilor în cârje

„Am reacţionat imediat pentru că acum 10 ani şi eu am fost adus in faţa procurorilor chiar în cârje, am fost acuzat de nişte lucruri care s-au dovedit false”, declară Victor Ponta, miercuri seară, după audierea lui Călin Georgescu.

El adaugă că a fost în această situaţie şi nu crede că românii vor mai accepta acum ce au acceptat atunci.

„Ar trebui ca toţi candidaţii la prezidenţiale să putem dezbate problemele adevărate ale României ce ţin de sănătate, educaţie, siguranţă în faţa Rusiei şi din nou vedem că trebuie sa discutăm de drepturi fundamentale care nu au fost respectate în decembrie când s-a anulat turul 2”, mai spune Ponta, la România TV.

Politicianul subliniază că, în opinia sa, cei care reprezintă sistemul, Antonescu în primul rând, îşi dau seama că nu pot sa câştige la vot si atunci „fac ce au facut şi în 2015 impotriva mea”.

„Din păcate România, din cauza liderilor pe care i-a avut şi îi are, nu este aparată, nu este într-o poziţie clară şi riscăm să cădem între scaune. România trebuie să aibă un parteneriat strategic cu SUA şi să avem o voce puternică în Europa. Situaţia nu va fi acceptată nici de populaţia României, nici de partenerii noştri”, spune el.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 23:00

astăzi, 22:57

astăzi, 22:55

astăzi, 07:19

astăzi, 07:11

astăzi, 07:14

astăzi, 22:43

astăzi, 22:16

astăzi, 22:09

astăzi, 21:06

Sursa: https://www.mediafax.ro/politic/ponta-dupa-audierea-lui-georgescu-acum-10-ani-si-eu-am-fost-adus-in-fata-procurorilor-in-carje-22714577

Ultimă oră

Același autor