1.7 C
București
26 februarie, 2025

Jandarmeria explică importanţa păzirii Parchetului General: Face parte din obiectivele de importanţă deosebită

Sediul Parchetului General face parte din categoria obiectivelor de importanţă deosebită pentru activitatea statului, a cărui pază este asigurată permanent cu jandarmi, transmite, miercuri, Jandarmeria Română, după măsurile luate când a fost adus Călin Georgescu.

„În legătură cu evenimentele de la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Serviciul Informare Relaţii Publice şi cu Publicul din cadrul Jandarmeriei Capitalei comunică următoarele: Sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie face parte din categoria obiectivelor de importanţă deosebită pentru activitatea statului, a cărui pază este asigurată permanent cu jandarmi, conform Hotărârii de Guvern nr. 1486 din 2005 privind asigurarea pazei şi protecţiei obiectivelor, bunurilor şi valorilor cu efective de jandarmi”, transmite Jandarmeria.

Astfel, s-au luat măsuri de ordine şi siguranţă publică şi în zona exterioară a Parchetului General, având în vedere prezenţa mai multor persoane la faţa locului.

„Suntem în măsură să adaptăm dispozitivul de jandarmi în funcţie de numărul de persoane prezente în spaţiul public, cu scopul de a nu periclita bună desfăşurare a activităţilor instituţiei şi pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică. Recomandăm participanţilor să manifeste înţelegere faţă de măsurile luate şi să adopte un comportament civilizat”, mai arată Jandarmeria Română.

Susţinătorii lui Călin Georgescu s-au adunat miercuri la sediul Parchetului General şi protestează faţă de mandatul pus în aplicare în cazul prezidenţiabilului. Manifestanţii strigă „Jos dictatura”, „Să vă fie frică, poporul se ridică” sau „Turul 2 înapoi”.

Călin Georgescu este

conform unor surse judiciare.

Conform surselor citate, Georgescu este bănuit de iniţierea unei organizaţii fasciste pentru destructurarea ordinii constituţionale şi finanţare ilegală a campaniei electorale.

Călin Georgescu

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 17:04

astăzi, 17:03

astăzi, 17:01

astăzi, 16:56

astăzi, 16:11

astăzi, 16:07

Sursa: https://www.mediafax.ro/politic/jandarmeria-explica-importanta-pazirii-parchetului-general-face-parte-din-obiectivele-de-importanta-deosebita-22713753

Ultimă oră

Același autor