Daniel David, ministrul Educaţiei, a prezentat viziunea ministerului despre integrarea tehnologiei în sistemul de învăţământ românesc şi a subliniat necesitatea adaptării educaţiei la era digitală.
Ministrul a explicat, într-un interviu pentru Tribuna Învăţământului, că, deşi România are adesea un curriculum care se aliniază bine cu cerinţele testelor internaţionale, metodele de predare rămân deficitare în contextul revoluţiei industriale 4.0.
Pentru a moderniza sistemul educaţional, ministerul are în vedere mai multe direcţii de acţiune concrete: introducerea unei discipline dedicate dezvoltării competenţelor digitale, transformarea abilităţilor digitale într-o competenţă transdisciplinară şi investiţii masive în laboratoare şi infrastructură digitală, atât în şcoli, cât şi în universităţi.
În ceea ce priveşte Inteligenţa Artificială în educaţie, ministrul are o poziţie echilibrată. „Inteligenţa Artificială poate îmbunătăţi performanţa celui care o foloseşte şi îi poate pune în valoare competenţele, dar nu le poate încă înlocui”, a explicat David.
Obiectivul este ca elevii să folosească inteligent tehnologia, nu să devină dependenţi de ea.
O preocupare majoră rămâne balansarea între tehnologie şi metodele tradiţionale de învăţare. Ministrul recunoaşte că, deşi distragerile tehnologice sunt o realitate (reţele sociale, jocuri, conţinut nepotrivit), acestea nu sunt primele provocări de acest tip din istoria educaţiei. Soluţia propusă este protejarea elevilor de excese şi motivarea lor pentru căutarea cunoaşterii, indiferent de forma în care aceasta se prezintă.
David susţine o abordare integrată a metodelor de predare, care să îmbine suportul clasic scris, materialele digitale, metode interactive, educaţie prin gaming sau învăţare prin reţele sociale.
„Profesorii buni vor fi cei care vor şti să personalizeze aceste metode în mod atractiv şi sigur pentru elevi”, a subliniat ministrul.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE
ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
astăzi, 15:07
astăzi, 14:50
astăzi, 14:46
astăzi, 14:40
astăzi, 12:09
astăzi, 11:19
astăzi, 11:56
astăzi, 14:30
astăzi, 14:19
astăzi, 13:51
astăzi, 13:48