Sute de angajați ai Romsilva au protestat, ieri, în faţa Ministerului Mediului, reclamând acţiunile de denigrare la adresa regiei autonome.
Scandalul dintre pădurari și Ministerul Mediului a fost declanșat de prima de pensionare a unuia dintre șefi, cu două săptămâni în urmă, când fostul angajat a încasat 100.000 de euro, iar de a doua zi s-a întors ca angajat în Romsilva, tot pe un post de conducere. De atunci, între sindicatul din cadrul regiei autonome și ministerul de resort s-a declanșat un adevărat război, pădurarii acuzându-l pe ministru de intenția de a distruge pădurile statului și de a le ceda privaților, în timp ce ministrul i-a acuzat, mai ales pe directorii Romsilva, de abuzuri și de încercarea de a-și însuși pe nedrept sume enorme din banii statului.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat război directorilor din Romsilva și vrea să facă reformă din temelii în regia autonomă. În același timp, Federația Sindicatelor din Silvicultură „Silva” susține că nu ar fi vorba despre o reformă reală, ci de „un plan de destructurare a regiei”, beneficiarii urmând să fie companiile private din domeniul exploatării lemnului.
În urma
ului care a avut loc ieri, la Ministerul Mediului, ministrul Fechet a discutat cu sindicaliștii și a luat unele decizii, principala măsură pe care o susține fiind tot reorganizarea în totalitate a regiei autonome, cu schimbarea Statutului silvicultorului, astfel încât să nu se mai ajungă la situația în care directorii să-și poată da prime de pensionare de 100.000 de euro și să se întoarcă de a doua zi ca angajați ai Romsilva.
Ministrul a declarat, după protestul sindical, că intenționează să desființeze ocoalele silvice care nu au suprafețe mari de păduri sau care au pierderi și va anula toate sporurile, inclusiv unul de 25% introdus prin noul Cod silvic. Mircea Fechet a mai explicat că sunt peste 100 de oameni la Romsilva care s-au angajat după ce s-au pensionat și au primit bonusuri, iar angajații beneficiază de 17 sporuri cumulate, ceea ce nu se va mai întâmpla, după reorganizarea regiei autonome.
„Am cerut sindicaliştilor să vină şi pădurari, să-i aducă la aceste discuţii nu doar pe cei care stau în birouri, dar mai ales pe cei care lucrează în pădure în fiecare zi. Impresia mea este că şi acei pădurari şi reprezentanţii sindicatelor au înţeles că aşa nu mai putem continua. Respect dreptul la protest al fiecărui român. Cred foarte mult şi în această formă de a-ţi face vocea auzită, însă îmi doresc foarte mult ca toţi colegii mei pădurari să nu se lase manipulaţi, să nu se lase intimidaţi, să nu se lase aduşi cu arcanul la Bucureşti la protest de dragul protestului. Cred foarte mult într-un dialog civilizat cu aceştia. Reorganizarea Romsilva este valabilă. Romsilva va fi reorganizată de la structura centrală şi până jos, chiar dacă asta îi îngrijorează foarte tare pe cei care îşi vor pierde beneficiile”, a declarat ministrul, după întâlnirea cu reprezentanții sindicatului.
Oamenii se tem de o schimbare în rău
La protest au fost foarte mulți pădurari, iar a aceștia nu se consideră manipulați de șefii lor sau de liderii sindicali, ci le susțin punctul de vedere. După declanșarea conflictului dintre Romsilva și Ministerul Mediului, acțiunilor de protest ale sindicatului li s-au alăturat foarte mulți angajați ai regiei autonome care nu sunt membri ai sindicatului, având aceleași nemulțumiri. La protestul de ieri au participat, de asemenea, foarte mulți angajați ai Romsilva care nu sunt afiliați la sindicat, dar care nu sunt de acord cu propunerile ministrului Mircea Fechet.
„Ceea ce vedem nu este o încercare reală de reformă, ci un plan diabolic de destructurare a Romsilva, în favoarea privaților. Este încercarea disperată de a se pune mâna pe resursele strategice de lemn ale României. Este partea finală a unui plan bine pus la punct și urmărit consecvent și cu multă răbdare de așa-zisul «mediul de afaceri» din industria de exploatare și prelucrare a lemnului, prin asociația care se vrea a fi reprezentativă la nivel de ramură – ASFOR”, a declarat un protestatar.
Pădurarii acuză asociația că ar fi „confiscat” comisia de atestare a operatorilor economici prin includerea în codul silvic. S-ar fi făcut cu acordul tacit al tuturor miniștrilor care au coordonat autoritatea publică responsabilă de silvicultură.
Pădurarii contestă legitimitatea ASFOR
Silvicultorii din Romsilva nu îl acuză doar pe actualul ministru pentru situația în care s-a ajuns, ci pe toți cei care au condus Ministerul Mediului în ultimii 10 ani. Aceștia spun că nici alte instituții ale statului nu își fac treaba, prefăcându-se că nu observă unele anomalii, cum ar fi faptul că este obligatoriu ca atestarea persoanelor juridice pentru activitatea de exploatare a lemnului să se facă de către Comisia de atestare care funcţionează în cadrul asociaţiei patronale şi profesionale din domeniul forestier, recunoscută la nivel național, așa cum s-a legiferat, în favoarea asociației reprezentative la nivel de ramură.
„Consiliul Concurenței ar fi trebuit să observe că ASFOR, prin prerogativele acordate de lege, își atestă propriii membri, ceea ce poate pune sub semnul întrebării obiectivitatea în aplicarea criteriilor de atestare. Preocupările asociației de separare a activităților Romsilva – și anume separarea activităților de exploatare și comercializare a lemnului de cele de administrare – își au izvorul în propunerile de modificare a prevederilor Regulamentului de valorificare a lemnului din fondul forestier proprietate publică a statului. Aceste prevederi au fost incluse în regulament, dar sunt imposibil de aplicat, întrucât contabilitatea unităților regiei este unică, neputându-se efectua înregistrări duble. Această prevedere, deși imposibil de pus în practică, a fost susținută și se regăsește în ultimele 3 regulamente de valorificare a lemnului”, a mai explicat un lider al sindicaliștilor protestatari.
Bani deturnați în conturi private
În timp ce ministrul Fechet vrea să taie din veniturile angajaților și mai ales ale șefilor din Romsilva, sindicaliștii arată că problema reală este cea a fondurilor care merg spre firmele private. Aceștia spun că este de neînțeles atitudinea statului român, care prin legislația adoptată creează premisele ca administratorul averii statului să deturneze din ce în ce mai mulți bani în conturile firmelor private, prin subvenționarea activității, în dauna bugetului consolidat al statului. Adăugându-se blocarea amenajamentelor prin proceduri birocratice greoaie de obținere a avizelor de mediu, revizuirea amenajamentelor, care durează în cel mai bun caz între 6-12 luni, rezultă un dezastru, spun protestatarii.
Protestatarii acuză Ministerul Mediului de faptul că deși sunt inaplicabile prevederile din hotărârile de Guvern de aprobare a regulamentelor de valorificare, s-a continuat cu subminarea activității administratorului fondului forestier proprietate publică a statului, prin intermediul legilor, respectiv Codul Silvic.
„Prin Legea nr. 197/2020, Art. 60, alin. 6) și 7) au fost impuse administratorilor fondului forestier proprietate publică a statului – pentru că la stat se poate. Ni se impun procente minime de valorificare a lemnului fasonat, în dezacord total cu evoluțiile de pe piața lemnului, fără un studiu de impact și anulându-se prerogrativa esențială a administratorului fondului forestier proprietate publică, adică aceea de a administra, dar în defavoarea pădurilor statului”, a mai explicat un protestatar.
Prin aceste prevederi legislative, statul pierde bani, iar firmele private au de câștigat. Ceea ce au dorit să arate protestatarii din Romsilva este că regia a produs pentru statul român venituri foarte mari, chiar și în aceste condiții, dar după reorganizarea anunțată de ministrul Fechet, e posibil ca statul român să piardă mult din ceea ce acum aduce Romsilva la buget.
Principalele revendicări ale sindicatelor din silvicultură:
Stoparea de către Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor a campaniei de denigrare a Regiei Naționale a Pădurilor, garantul administrării pădurilor statului.
Stoparea de către MMAP a acțiunilor de defăimare și umilire a personalului silvic aflat în slujba pădurilor și a interesului național. Această campanie afectează grav autoritatea personalului silvic aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu și alimentează dezbinarea socială, cu consecințe imprevizibile.
Depolitizarea structurilor silvice de administrare a pădurilor și profesionalizarea acestora, singura metodă eficientă de îmbunătățire a activității în sectorul silvic.
Exceptarea administrării pădurilor statului de la aplicarea guvernanței corporative, așa cum au fost exceptați administratorii pădurilor publice aparținând unităților administrativ-teritoriale, prin Legea 331/2024 – Codul silvic.
Înlocuirea guvernanței corporative, formă de management ce are ca principal obiectiv maximizarea profitului, cu managementul forestier durabil la păduri, așa cum se întâmplă la nivelul statelor europene (conform Rezoluției H1/1993 a Conferinței de la Helsinki privind protecția pădurilor în Europa).
Consultarea sindicatelor, în calitate de parteneri sociali ai MMAP cu precădere, la elaborarea actelor normative cu impact asupra activității Romsilva (HG privind Regulamentul de organizare și funcționare), cu impact asupra drepturilor și obligațiilor personalului silvic (Inițiativa de modificare a Statutului personalului silvic), precum și la adoptarea oricărei decizii care poate afecta stabilitatea locurilor de muncă din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor.
Intervenția MMAP pentru plata compensațiilor restante prevăzute de Codul silvic aferente cheltuielilor privind creșterea și ameliorarea cailor de rasă, pentru administrarea ariilor naturale protejate și pentru paza pădurilor private (sume restante, în total, peste 150 milioane lei).
Intervenția MMAP pentru eliminarea procentelor de lemn fasonat din Codul silvic. Valorificarea lemnului trebuie făcută pe baza principiilor de rentabilitate economică, în acord cu condițiile reale de piață.
Intervenția MMAP pentru modificarea legislației în materie de evaluare de mediu a amenajamentelor silvice și simplificarea actualelor proceduri birocratice aberante, costisitoare și mari consumatoare de timp.
Intervenția MMAP pentru plata contribuțiilor suplimentare la bugetul de asigurări sociale în cazul locurilor de muncă din sectorul silvic încadrate în condiții speciale, conform Legii 360/2023 și respectiv Legii 331/2024.
Următoarea întâlnire a sindicatului din Romsilva cu ministrul Mediului va avea loc peste două săptămâni. Se vor constitui și grupuri de lucru, pentru modificarea legislației.
Sursa: https://jurnalul.ro/special-jurnalul/romsilva-protest-compensatii-contributii-buget-989424.html