12 februarie 2025, 10:08
Liniile tramvaielor 10 şi 11 au fost blocate, miercuri, în Bucureşti, pentru 75 de minute, din cauza unui accident rutier.
UPDATE: ”
Circulaţia tramvaielor din liniile 10 si 11 se desfăşoară normal. Blocarea tramvaielor în zona respectivă a durat 75 minute”, a transmis STB.
ŞTIRE INIŢIALĂ:
”STB S.A. informează că, astăzi, 12.02.2025, în jurul orei 09,00, la intersecţia Bulevardului Iuliu Maniu cu Bulevardul General Paul Teodorescu, s-a produs un eveniment rutier între două autoturisme, în zona căii de rulare a tramvaielor. Astfel, pe sensul spre Podul Grozăveşti, tramvaiele liniilor 10 si 11 sunt blocate”, a transmis, miercuri, STB.
Compania precizează că a dispus măsuri de deviere a liniilor 10 şi 11, iar pentru preluarea fluxului de călători, s-a format linia navetă de autobuze 610, care va funcţiona între P-ta Danny Huwe şi Bd. Banu Manta.