Un bărbat a fost tâlhărit în fața unei săli de păcănele. Victima ar fi câștigat 65 de mii de lei la jocuri de noroc online și ar fi mers să îi joace la aparate, în speranța că îi va înmulți. A avut ghinion deoarece a rămas fără bani mai repede decât se aștepta după ce i-au fost smulși din mână de un individ.
În imaginile surprinse de camerele de se supraveghere se vede cum victima stă cu cei 65.000 lei în mână și la un moment dat, când încearcă să intre în sala de jocuri de noroc, un individ vine din spate și îi ia banii din mână, iar mai apoi o ia la fugă.
Surse din anchetă susțin că victima ar fi câștigat acea sumă de bani prin intermediul unui joc de noroc online și ulterior ar fi mers la aparate pentru a-și înmulți suma.
Hoțul a fost descoperit de polițiști și reținut pentru 24h.
Editor :