Considerat creatorului romanului și primul truver al lumii, existența lui Chrétien de Troyes (cca. 1135 – 1185-1187) rămâne încă învăluită în mister. Vom încerca în rândurile de mai jos să ridicăm, pe la colțuri, vălul în care a fost și este înfășurat acest personaj de poveste.
„Istoria literară nu este darnică în informații privitoare la cel mai mare romancier al Evului Mediu, considerat întemeietorul romanului european. Diferitele ipoteze care l-au identificat cu Christianus, canonic la Troyes sau care au încercat să-i reconstituie o carieră diplomatică la curtea Angliei sunt mai mult decât fragile”, opina cercetătoarea Mihaela Voicu, autoare a unui crochiu închinat creatorului de romane cavalereștri și găzduit de „Dicționarul scriitorilor francezi” (Polirom, 2019).
La curtea contesei Marie de Champagne
Și-atunci? „Nu ne rămâne decât să ne mulțumim cu informațiile pe care ni le furnizează autorul însuși în prologurile romanelor. Astfel, știm că cel ce se numește pe sine, în versul al nouălea al primului său roman, Erec et Enide (Erec și Enide), Crestiens de Troyes (iar în toate celelalte prologuri pur și simplu Crestiens, semn că își câștigase o faimă care-l scutea de alte precizări) și-a desfășurat activitatea literară la curtea contesei Marie de Champagne, fiică a regelui Ludovic al VII-lea și a primei lui soții, Aliénor d’Aquitaine, căsătorită în 1164 cu contele de Champagne Henri le Libéral, doamna de Champagne, la a cărei poruncă a scris Le Chevalier de la Charrette (Cavalerul din căruță), și la curtea lui Philippe d’Alsace, conte de Flandra, cel ce i-a încredințat cartea din care s-a inspirat pentru ultimul său roman, neterminat, Le Conte du Graal (Povestea Graalului). Ceea ce ne permite să-i situăm cariera literară aproximativ între 1165 și 1185-1190, ținând seama de faptul că protectorul lui, Philippe de Flandre, a murit în 1191”.
Un cleric familiarizat cu artele liberale
Să purcedem, atunci, la acest drum sinuos: „Particularitățile lingvistice ale operei sale, specifice regiunii Champagne, duc la concluzia că aici își avea obârșia Chrétien, chiar dacă nu era, poate, originar din Troyes. Traducerile-adaptări din Ovidiu, referințele multiple și precise la Vergiliu, titlul de meister (maestru) pe care i-l atribuie unul dintre continuatorii săi din spațiul germanic, Wolfram von Eschenbach, certifică o formație de cleric. De altfel, descrierea mantiei purtate de Erec la ceremonia încoronării, pe care sunt brodate artele quadrivium-ului, dovedește că autorul era familiarizat cu artele liberale. Nici opera maestrului din Champagne nu ne este cunoscută în totalitate. Prologul la cel de-al doilea roman al său, Cligès, propune un catalog al operelor anterioare, enumerare menită să confirme meșteșugul său de scriitor și reprezentând totodată o garanție a calității noului roman”.
Isolda fără Tristan
Curgere lină: „Sunt menționate astfel Erec et Enide, o serie de traduceri-adaptări din Ovidiu (Remedia amoris, Ars amandi, Metamorfozele), concesie făcută gustului literar al epocii, dintre care nu s-a păstrat decât Philomena, și un roman del roi Marc et d’Ysolt la blonde (despre regele Marc și Isolda cea bălaie), din păcate pierdut și în cazul căruia absența numelui lui Tristan din titlu este semnificativă pentru perspectiva originală a operei. Pornind de la aceste date, putem stabili următoarea cronologie aproximativă: între 1160 și 1170 – traducerile-adaptări din Ovidiu și poate pierdutul roman despre Marc și Isolda; 1170 – Erec et Enide; 1176 – Cligès; 1177-1181 Le Chevalier de la Charrette și Yvain sau Le Chevalier au Lion (Cavalerul cu leul), la a căror redactare a lucrat, se pare, simultan; 1181-1187 (?) – Le Conte du Graal, neterminat din pricina morții autorului”.
Materie bretonă
În completare: „La opera romanescă se cuvin adăugate două cântece (poeme curtenești), care fac din Chrétien de Troyes primul truver. Paternitatea romanului Guillaume d’Angleterre, producție hibridă, ținând de literatura hagiografică, dar și de romanul de aventuri, semnat și el Chrétien, nu i-ar aparține totuși, după opinia criticii. Calitatea literară inferioară față de a celorlalte cinci romane, cu atât mai mult cu cât, cronologic, ar trebui plasat după Cligès, deci în perioada de maturitate a creației autorului, îndreptățește această părere. Începând cu Erec et Enide, primul roman arthurian cunoscut, Chrétien de Troyes folosește exclusiv ca sursă de inspirație la matière de Bretagne (materia bretonă), de care, la fel ca și Marie de France, putuse lua cunoștință prin intermediul povestitorilor populari (prologul la Erec et Enide face de altfel aluzie la o astfel de sursă, conte d’aventure, povestire recitată de jongleri)”.
Vârsta de aur a epocii arthuriene
„Un izvor de inspirație nu mai puțin important – a reluat cercetătoarea – este și romanul Brut, scris de Wace, care propune o istorie a regilor bretoni, în cadrul căreia figura regelui Arthur ocupă un loc de seamă. Originalitatea lui Chrétien se vădește însă în organizarea spațio-temporală a narațiunii. În locul perspectivei cronicărești adoptate de Wace, care cuprinde domnia regelui Arthur în totalitatea ei, maestrul din Champagne operează o selecție în succesiunea cronologică, alegând ca unic moment de referință vârsta de aur a epocii arthuriene, moment privilegiat, ferit de războaie, care îngăduie adunarea tuturor cavalerilor la curte. Aceasta presupune și o perspectivă diferită asupra spațiului, curtea lui Arthur, loc de predilecție al valorilor curtenești, devenind centrul narațiunii, punctul fix de unde pornește și unde se sfârșește povestirea”.
Mai mult: „Și perspectiva asupra regelui Arthur diferă de cea adoptată de Wace: în locul războinicului cuceritor, Chrétien propune un rege arbitru și garant al valorilor cavalerești, a cărui unică funcție este să vegheze la coeziunea armonioasă a grupului uman de elită pe care îl prezidează. Mai curând decât un monarh autoritar, Arthur este un primus inter pares, și acest nou tip de relație își găsește expresia poetică în simbolul Mesei Rotunde (împrumutată și ea de la Wace), în jurul căreia se adună, la zi de sărbătoare, regele și cavalerii săi. Chrétien este și primul romancier care a introdus procedeul revenirii
elor. În afara personajelor de referință (regele Arthur, regina Guenièvre, nepotul regelui, Gauvain, și seneșalul Ké), preluate tot de la Wace și prezente în toate romanele sale, în episodul nunții protagoniștilor din primul său roman (Erec et Enide), autorul înșiră lista cavalerilor invitați, adevărată comoară, de unde el însuși, iar apoi imitatorii săi vor alege pentru fiecare roman câte un erou-protagonist”.
Drept la țintă
Despre aspectele inovatoare: „Chrétien inventează figura cavalerului rătăcitor (le chevalier errant, sintagmă în care participiul, derivat din latinescul iterare, are sensul nu de a rătăci, ci de a merge drept la țintă), a cărui căutare determină formula narativă a romanului, îngăduind împlinirea individului prin fapta pusă în slujba comunității. Străbătând alte lumi (până ce ajunge la Lumea cealaltă, moștenită din mitologia celtică, lume a morților, dar și a miraculosului, despărțită de cea reală printr-o frontieră umedă), eroul întâlnește aventura, nu hazard (deși provine din latinescul advenire), ci destin, semn de elecțiune ce îi îngăduie protagonistului să-și dovedească valoarea, să dobândească iubirea, să cunoască și să se cunoască. Această cunoaștere a ființei sau a profundei transformări a personalității este semnificată prin dezvăluirea numelui sau dobândirea unui nou nume: Yvain devine Cavalerul cu Leul, Perceval își ghicește numele după aventura ratată de la Castelul Graalului, în timp ce Lancelot, cavalerul din cotigă, este chemat pentru prima oară pe nume de regina Guenièvre”.
Arhitect, nu povestitor
Aproape de concluzie: „Creator al romanului arthurian, de fapt al romanului în accepția de azi, Chrétien de Troyes ocupă un loc central în peisajul literaturii medievale. Conștient de originalitatea sa, autorul insistă, în prologul primului său roman, Erec et Enide, asupra a ceea ce-l desparte de contemporanii săi: dintr-o simplă povestire (conte d’avanture), a știut să facă une molt bele conjointure, o îmbinare, o construcție meșteșugită. Bogăția inventivă, crearea de noi forme și posibilități narative, la care se adaugă un ton și un ritm nou al scriiturii romanești (Chrétien folosește exclusiv versul octosilabic cu rime plate, practicând frecvent segmentarea cupletelor, ceea ce conferă versului narativ mai multă suplețe și vioiciune) fac din maestrul din Champagne un arhitect, și nu un simplu povestitor. O altă noțiune centrală care dă seama de arta narativă a romancierului este cea de translatio: transmitere a culturii (translatio studii), dar și transpunere din latină în limba vulgară (roman, de unde numele genului) și, legată de aceasta, necesitatea adecvării dintre sursa de inspirație (matiere) și semnificația operei (sens) într-o îmbinare meșteșugită (conjointure) ce vădește măiestria autorului”.
De opt veacuri încoace
„Din această perspectivă – a mai adăugat Mihaela Voicu -, este lămurită și problema surselor, care a constituit mult timp o obsesie a exegeților romanelor lui Chrétien. La urma urmei, nici un pre-text nu poate da seama în întregime de vreunul dintre romane, la origini aflându-se autorul care, în prologuri, insistă asupra priceperii și meșteșugului pe care munca sa le presupune, prezentându-se deopotrivă ca instanță ce asumă scriitura și din care purcede romanul. Pe de altă parte, arta sa eliptică, scriitura ambiguă și distanța estetică pe care o instituie nu permit o interpretare literală, sporind dificultatea textului și solicitând o participare activă din partea cititorului, ceea ce contribuie la fascinația pe care creatorul romanului european a exercitat-o, de opt veacuri încoace, asupra confraților, a criticilor și a… cititorilor”.
Traduceri în limba română
Cavalerul Lancelot (traducere, postfață și note – M. Stănescu), București, 1973; Yvain – Cavalerul cu leul (traducere, postfață și note M. Stănescu), București, 1977; Cavalerul Perceval (Povestea Graalului) (traducere, studiu introductiv, postfață și note Maria Pavel), Iași, 2004.
„Creator al romanului arthurian, de fapt al romanului în accepția de azi, Chrétien de Troyes ocupă un loc central în peisajul literaturii medievale”, Mihaela Voicu, cercetătoare
800 de ani s-au scurs de când cititorii din întreaga lume se delectează cu scrierile (și mai nou cu adaptările cinematografice) lui Chrétien de Troyes.
„Cunoscând o răspândire rapidă în întregul Occident medieval, opera sa va fi adaptată, din Germania până în Anglia, trecând prin Scandinavia”, Mihaela Voicu
„Frumoasele îmbinări realizate de Chrétien au devenit în timp sursă de inspirație pentru alte romane”, Mihaela Voicu
„Istoria literară nu este darnică în informații privitoare la cel mai mare romancier al Evului Mediu, considerat întemeietorul romanului european”, Mihaela Voicu
Sursa: https://jurnalul.ro/cultura/chretien-de-troyes-roman-european-personaj-poveste-988649.html