6.8 C
București
1 februarie, 2025

Blocul operator al Spitalului de Pediatrie Ploieşti, închis în următoarele două săptămâni. Urgenţe majore vor fi direcţionate către Spitalul Judeţean Ploieşti, iar celelalte cazuri vor fi trimise la spitale din Bucureşti

astăzi, 16:22

Blocul operator al Spitalului de Pediatrie Ploieşti, singura unitate sanitară destinată copiilor din judeţ, va intra în proces de reabilitare, începând de sâmbătă, 1 februarie. Cazurile de urgenţă, care necesită intervenţii chirurgicale în decurs de o jumătate de oră-o oră vor fi direcţionate către Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, iar celelalte cazuri chirurgicale vor fi trimise la spitale din Bucureşti.

”Măsura de închidere a blocului operator din Spitalul de Pediatrie Ploieşti a fost luată pentru reabilitarea sălilor de operaţie. Pentru buna desfăşurare a acestor lucrări, care sunt imperios necesare, activitatea blocului operator al Spitalului de Pediatrie va fi suspendată aproximativ două săptămâni”, anunţă, vineri Primăria Ploieşti.

Oficialii instituţiei precizează că, pentru a se asigura fără probleme intervenţiile chirurgicale de urgenţă, pacienţii Spitalului de Pediatrie Ploieşti vor fi preluaţi de spitalele de urgenţă de profil din Bucureşti.

Copiii care vor avea nevoie în această perioadă de intervenţii chirurgicale urgente, care necesită rezolvare în interval scurt de timp , de 30 minute – 1 oră, vor fi trimişi către Spitalul Judeţean de Urgenţă “Constantin Andreoiu” Ploieşti.

Sursa: https://www.news.ro/social/sanatate/blocul-operator-spitalului-pediatrie-ploiesti-inchis-urmatoarele-doua-saptamani-urgente-majore-vor-directionate-catre-spitalul-judetean-ploiesti-iar-celelalte-cazuri-vor-trimise-spitale-bucuresti-1922402231382025011621918434

Ultimă oră

Același autor