8.2 C
București
23 ianuarie, 2025

Casa Filipescu Cesianu poate fi vizitată gratuit de Ziua Unirii Principatelor Române

astăzi, 13:16

Casa Filipescu Cesianu, situată pe Calea Victoriei 151, va fi deschisă şi se poate vizita gratuit vineri, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române. Programul de vizitare este între orele 10.00 şi 18.00.

Casa Filipescu-Cesianu (1892) reprezintă amenajarea unei clădiri mai vechi, din perioada anilor 1846-1850, şi este una dintre puţinele reşedinţe aristocratice ale Bucureştilor din la Belle Époque, rămasă fidelă proiectului iniţial.

Publicul poate vedea expoziţia „Muzeul vârstelor” – un proiect expoziţional în jurul spaţiilor intimităţii, chiar în detaliul vieţii de zi cu zi, începând cu secolul al XVIII-lea, potrivit Muzeului Municipiului Bucureşti.

Spaţiul prezintă evoluţia interiorului urban în Bucureşti, pentru secolele XVIII şi XIX, pentru zona parterului, şi secolul XX, pentru etaj.

Fluxul circular de vizitare oferă publicului o călătorie prin timp pentru a observa evoluţia interiorului urban, iar un mare interes este destinat zonelor cu expunere a detaliului casnic.

Astfel, sunt alternanţe între restituirea unor interioare de epocă, urmate de spaţii cu expunere a istoriei mobilierului, serviciilor de masă, a costumelor şi accesoriilor vestimentare, obiecte de uz casnic, şi evoluţia lor pe durata ultimilor 300 de ani.

Muzeele din structura Muzeului Municipiului Bucureşti pot fi vizitate gratuit vineri, cu excepţia Muzeului Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu Storck şi a Muzeului Nicolae Minovici, temporar închise.

Sursa: https://www.news.ro/cultura-media/casa-filipescu-cesianu-poate-fi-vizitata-gratuit-de-ziua-unirii-principatelor-romane-1922401623462025011321909095

Ultimă oră

Același autor