2.8 C
București
23 ianuarie, 2025

Discuţii la Prefectura Capitalei privind protecţia unităţilor de învăţământ preuniversitar şi prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de substanţe psihoactive în rândul elevilor

astăzi, 17:53

Comisia interinstituţională pentru creşterea gradului de siguranţă şcolară în unităţile de învăţământ preuniversitar şi zonele adiacente, prezidată de prefectul Mugur – Mihai Toader, s-a reunit miercuri, pentru discuţii privind protecţia unităţilor de învăţământ preuniversitar şi prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de substanţe psihoactive în rândul elevilor.

Potrivit unui comunicat al prefecturii Capitalei, subiectele cuprinse pe ordinea de zi a întâlnirii au fost: analizarea modului în care este asigurată protecţia unităţilor de învăţământ preuniversitar de către instituţiile responsabile şi prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de substanţe psihoactive în rândul elevilor.

”Discuţiile în cadrul Comisiei s-au centrat pe identificarea şi implementarea celor mai bune soluţii necesare asigurării unui climat optim pentru elevi şi cadrele didactice în unităţile de învăţământ preuniversitar. Totodată, a fost subliniat efortul comun al reprezentanţilor principalelor instituţii implicate în combaterea violenţei şi consumului de droguri în unităţile de învăţământ, reiterându-se importanţa unei colaborări strânse şi constante între instituţii, familii, specialişti şi elevi”, arată Prefectura.

”Menţionăm că, siguranţa în mediul şcolar reprezintă un obiectiv prioritar al Instituţiei Prefectului- Municipiul Bucureşti, coordonarea în aplicarea măsurilor în domeniu fiind integrată în mecanisme de cooperare interinstituţională”, se precizează în comunicatul oficial.

Sursa: https://www.news.ro/social/discutii-la-prefectura-capitalei-privind-protectia-unitatilor-de-invatamant-preuniversitar-si-prevenirea-si-combaterea-traficului-si-consumului-de-substante-psihoactive-in-randul-elevilor-1922405322002025011721908194

Ultimă oră

Același autor