4.1 C
București
20 ianuarie, 2025

Reguli noi pentru cabinetele medicale. Amenzile, mărite de 30 de ori

Sancțiunile prevăzute în actul normativ n-au mai fost actualizate de Ministerul Sănătății de mai bine de 20 de ani, de când erau în lei vechi

Ministerul Sănătății vrea să facă o serie de modificări la Ordonanța Guvernului privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, prin care se urmărește atât clarificarea unor reglementări confuze sau care se bat cap în cap cu cele din Legea Sănătății, cât și majorarea substanțială, chiar și de 30 de ori, a amenzilor aplicate cabinetelor care nu respectă legislația în vigoare. Actul normativ nu a mai fost actualizat din 2011, iar pe alocuri chiar de mai mult de atât, având în vedere că amenzile încă sunt prevăzute în lei vechi, deși au trecut deja două decenii de la denominarea leului.

Un proiect de ordonanță care modifică și completează Ordonanța Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, pus la finalul săptămânii trecute în dezbatere de Ministerul Sănătății, vine cu noi reguli în acest domeniu, după ce mai mulți medici au transmis sesizări legate de existența unor reglementări confuze sau care se contrazic cu alte acte normative.

„Având în vedere faptul că OG 124/1998, cu modificările și completările ulterioare a fost republicată în anul 2002, iar ultima actualizare a fost realizată în anul 2011, este necesară armonizarea reglementărilor cu dispoziții publicate ulterior în Legea 95/2006 (Legea Sănătății – n.r.), (…) precum: cuantumul amenzilor, exercitarea controlului, raportările statistice, excluderea activităților epidemiologice, stabilirea modului de realizare a veniturilor, reprezentarea juridică și profesională a cabinetului medical, definirea clară a formelor de organizare a cabinetelor individuale, grupate, asociate, precum și a societăților civile de practică”, precizează autorii proiectului în nota de fundamentare a actului normativ.

Actualizarea și înăsprirea sancțiunilor

Una dintre cele mai importante modificări vizează sancțiunile pe care reprezentanții direcțiilor de sănătate publică (DSP) – instituțiile care reprezintă Ministerul Sănătății în teritoriu – le dau cabinetelor medicale, în cazul în care sunt constatate abateri de la legislația în vigoare.

Pe de o parte, prin acest proiect sunt actualizate amenzile percepute, în sensul că valoarea acestor sancțiuni încă figurează în lei vechi, în ciuda faptul că unitatea monetară a României a pierdut ultimele patru zerouri la 1 iulie 2005, adică acum 20 de ani.

Practic, în prezent, legislația prevede că, în cazul cabinetelor care funcționează fără deținerea certificatului de înregistrare în Registrul unic al cabinetelor medicale, persoanele vinovate sunt sancționate contravențional cu o

cuprinsă între 10.000.000 de lei și 20.000.000 de lei (adică 1.000 – 2.000 RON).

Pentru aceeași abatere, noul document prevede amenzi de 20 de ori mai mari. „Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 40.000 lei funcționarea cabinetelor medicale fără deținerea certificatului de înregistrare”, prevede proiectul de OG.

În cazul cabinetelor care nu efectuează activitățile epidemiologice prevăzute în lege și care nu transmit sau transmit date eronate către Ministerul Sănătății, amenzile vor fi și de 33 de ori mai mari decât acum.

Practic, în prezent, persoanele vinovate sunt amendate cu sume cuprinse între 3.000.000 de lei și 10.000.000 lei vechi, adică 300 – 1.000 de lei noi. Noul act normativ stipulează că, la prima abatere, cabinetele medicale vor primi termen de remediere a problemelor constatate, însă, la repetarea abaterii acestea sunt sancționate cu amenzi cuprinse între 10.000 de lei și 20.000 de lei.

Conform proiectului de ordonanță, constatarea încălcării legislației şi aplicarea sancţiunilor vor fi făcute nu doar de către DSP-uri, ca acum, ci și de către „personalul împuternicit de ministrul sănătăţii, din cadrul Inspecţiei Sanitare de Stat şi al direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti”.

Serviciile de urgență, scoase de pe lista cabinetelor medicale

O altă modificare corectează o prevedere din OG care se bate cap în cap cu ceea ce stipulează, în prezent, Legea Sănătății.

„Potrivit reglementărilor prevăzute la art. 1, alin. (1) din OG nr. 124/1998, cu modificările și completările ulterioare, cabinetele medicale pot asigura servicii de urgență, ori aceste prevederi contravin dispozițiilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în care serviciile de asistență medicală de urgență sunt reglementate distinct”, arată autorii proiectului legislativ, în nota de fundamentare.

O altă situație neclară sesizată Ministerului Sănătății de către titularii de cabinete este aceea a eliberării certificatului de înregistrare în Registrul unic al cabinetelor medicale. Potrivit reglementărilor actuale, acesta se păstrează în original la nivelul direcției de sănătate publică emitente și copia se înmânează titularului de cabinet. Însă, pe de altă parte, titular de cabinet trebuie să dețină toate documentele legate de înființarea și funcționarea cabinetului medical în original.

Soluția găsită de Ministerul Sănătății este eliberarea certificatului de înregistrare în două exemplare.

„Actul de înfiinţare al cabinetelor medicale este certificatul de înregistrare în Registrul unic al cabinetelor medicale, care se întocmeşte în două exemplare, din care un exemplar se păstrează de direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti care a emis certificatul, iar un exemplar se înmânează titularului cabinetului medical sau reprezentantului legal al acestuia, după caz”, prevede proiectul de act normativ.

Alte modificări pentru corectarea unor reglementări confuze

Printre modificările aduse OG 124/1998 prin proiectul de act normativ elaborat de Ministerul Sănătății se mai regăsesc și:

eliminarea sintagmei „cu sau fără personalitate juridică” referitoare la cabinetele medicale;

reformularea condițiilor de organizare a cabinetelor medicale în cadrul societăților comerciale, fundațiilor, asociațiilor și cultelor religioase;

crearea posibilității înființării cabinetelor medicale fie cu obiect unic de activitate – activități medicale, sau obiect principal de activitate – activități medicale și activități secundare (servicii conexe actului medical sau învățământ, cercetare, dezvoltare în domeniul medical).

Totodată, se precizează clar că se pot organiza și cabinetele de medicină sportivă, conform prevederilor OG 124/1998, însă cu respectarea condițiilor prevăzute de Legea nr. 321/2007 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de medicină sportivă.

Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/social/reguli-noi-cabinete-medicale-amenzi-marite-987194.html

Ultimă oră

Același autor