0.6 C
București
21 ianuarie, 2025

Temperaturi de primăvară la mijloc de ianuarie: Maxime de până la 15°C. Ce ne rezervă vremea în următoarele zile

Meteorologii anunță vreme neobișnuit de caldă pentru această perioadă, cu temperaturi de până la 15°C în zonele de deal din Moldova și Muntenia. Deși va fi majoritar însorit, în regiunile intracarpatice se preconizează ploi și depuneri de polei, iar la munte va ninge trecător.

Astăzi, vremea va fi predominant însorită în majoritatea regiunilor din România, cu temperaturi mult mai ridicate decât cele specifice acestei perioade.

În regiunile intracarpatice, însă, sunt posibile pâlcuri de ceață, burniță și chiar polei pe drumuri, iar vântul va avea intensificări ușoare pe crestele masivelor montane.

La munte, în zonele înalte, va mai ninge trecător, dar precipitațiile vor fi limitate la altitudini mari. De asemenea, nu sunt prognozate ninsori semnificative în zonele joase.

Pentru mâine, se preconizează condiții de lapoviță în jumătatea vestică a țării, iar miercuri vor fi precipitații mixte în nordul și centrul României. În sud și est, va ploua slab, iar în regiunile intracarpatice, se vor mai semnala ploi ușoare.

În București, vremea va rămâne însorită, cu temperaturi care vor atinge 10°C luni. Cerul va fi majoritar senin, iar condițiile meteo vor fi plăcute pe parcursul zilei.

Următoarele zile, vreme se va menține caldă, fără precipitații. În zilele de marți și miercuri temperaturile vor scădea ușor și va fi înnorat, urmând ca de joi să crească până la 12°C.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/meteo/temperaturi-de-primavara-la-mijloc-de-ianuarie-maxime-de-pana-la-15c-ce-ne-rezerva-vremea-in-urmatoarele-zile-3087893

Ultimă oră

Același autor