0.7 C
București
15 ianuarie, 2025

Obezitatea are nevoie de o nouă definiţie, se arată într-un raport global

Este nevoie de o definiţie „mai precisă” şi „nuanţată” pentru obezitate, deoarece există riscul ca prea multe persoane să fie diagnosticate cu această boală, se arată într-un raport al experţilor mondiali, citat de BBC.

Medicii ar trebui să ia în considerare starea generală de sănătate a pacienţilor cu exces de grăsime, mai degrabă decât să le măsoare doar indicele de masă corporală (IMC), se arată în raport. Cei care suferă de boli cronice cauzate de greutatea lor ar trebui diagnosticaţi cu „obezitate clinică”, iar cei care nu au probleme de sănătate ar trebui diagnosticaţi cu „obezitate preclinică”.

Se estimează că peste un miliard de persoane suferă de obezitate, la nivel mondial, iar medicamentele prescrise pentru scăderea în greutate sunt la mare căutare.

Raportul, publicat în revista The Lancet Diabetes & Endocrinology, este susţinut de peste 50 de experţi medicali din întreaga lume.

„Obezitatea este un spectru. Unii o au şi reuşesc să trăiască o viaţă normală, să funcţioneze normal. Alţii nu pot să meargă bine sau să respire bine, sau sunt legaţi de scaunul cu rotile din cauza problemelor de sănătate semnificative”, spune profesorul Francesco Rubino, de la King’s College London, care a coordonat grupul.

Raportul face apel la o „reformulare” a obezităţii pentru a diferenţia pacienţii care suferă deja de boală de cei care rămân sănătoşi, dar prezintă un risc de boală pe viitor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 12:53

astăzi, 12:48

astăzi, 12:35

astăzi, 12:22

astăzi, 12:05

astăzi, 07:16

astăzi, 12:23

astăzi, 08:15

astăzi, 08:04

astăzi, 07:10

Sursa: https://www.mediafax.ro/sanatate/obezitatea-are-nevoie-de-o-noua-definitie-se-arata-intr-un-raport-global-22648063

Ultimă oră

Același autor