0.7 C
București
15 ianuarie, 2025

Tánczos Barna: Construim bugetul prudent pe partea de venituri, fără să exagerăm

Viceprim-ministrul României, Tánczos Barna, declară, miercuri, că România s-a angajat faţă de partenerii europeni că în 2025 să se încadreze într-un deficit de 7%.

El a vorbit şi despre construirea bugetului: „Construim bugetul prudent pe partea de venituri, fără să exagerăm”.

„Construim bugetul prudent pe partea de venituri, fără să exagerăm şi fără să includem venituri nerealizabile sau foarte greu realizabile, astfel încât deficitul să se bazeze pe o analiză prudentă a veniturilor şi pe partea de cheltuiel pe un control cât mai riguros”, spune viceprim-ministrul.

El adaugă că planul fiscal bugetar structurat pe termen mediu asumat de România prevede pentru anul acesta 7%, iar pentru următorii şapte, ani o reducere progresivă a deficitului bugetar până la 3% şi spune că acest angajament nu trebuie respectat doar acum.

„Ceea ce construim astăzi, ceea ce construim pentru 2025 trebuie să aibă impact şi pentru anii următori, astfel încât pe partea de investiţii să nu reducem sumele alocate pentru investiţii, să creştem constant aceste sume şi să asigurăm cel puţin la nivelul deficitului finanţarea investiţiilor în România”, subliniază Barna.

El a mai spus că investiţiile vor depăşi 130 de miliarde şi se pot apropia chiar de 140, menţionând că va finaliza miercuri calculele şi va veni în guvern cu limitele care trebuie aprobate înainte de prezentarea bugetului.

„Bugetul asigură o finanţare consistentă pentru educaţie şi asigurăm plata salariilor la nivelul anului 2024. Pentru sănătate, asigurăm finanţarea casei de sănătate pentru a avea serviciile medicale asigurate tot anul şi salariile plătite la nivelul asumat de guvern. La apărare, asigurăm minimul de 2% din PIB şi asigurăm şi investiţii strategice în sectorul industriei de apărare, pentru că România are pe de o parte contracte deja asemnate, angajamente luate şi trebuie să ne respectăm aceste angajamente. Agricultura şi economia nu sunt uitate”, spune Barna.

Ministrul adaugă că anul 2025 este un an a solidarităţii şi din punctul de vedere al unităţilor administrativ-teritoriale, unde vom avea un fond a solidarităţii la nivel naţional, nu doar la nivel judeţean, la care vor contribui toţi pentru a ajuta comunele mici ca să-şi îndeplinească obiectivele minime de la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale şi să poată să ofere serviciile pe care trebuie să le ofere.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 12:48

astăzi, 12:35

astăzi, 12:23

astăzi, 08:15

astăzi, 08:04

astăzi, 07:10

astăzi, 12:22

astăzi, 12:16

astăzi, 12:15

Sursa: https://www.mediafax.ro/politic/tanczos-barna-construim-bugetul-prudent-pe-partea-de-venituri-fara-sa-exageram-22648185

Ultimă oră

Același autor