Mihai Eminescu, considerat cel mai mare poet romantic al literaturii române, a trăit povești de dragoste care i-au influențat profund creația și viața personală.
Prima iubire: Casandra
În copilărie, la Ipotești, Eminescu s-a îndrăgostit de Casandra, fiica unui țăran din sat. Această iubire timpurie a lăsat o amprentă adâncă în sufletul poetului, mai ales după moartea prematură a fetei la vârsta de 16 ani. Pierderea ei l-a inspirat să scrie poemul „Mortua Est”, în care evocă părul blond al primei sale
Eufrosina Popescu, o iubire interzisă
Una dintre primele sale iubiri a fost actrița Eufrosina Popescu. Relația lor a întâmpinat opoziția vehementă a tatălui poetului, Gheorghe Eminovici, care a intervenit drastic pentru a-i despărți. Se spune că acesta l-ar fi dezbrăcat pe fiul său în culisele teatrului, lăsându-l la discreția batjocurii celorlalți, pentru a-l determina să renunțe la Eufrosina. În cele din urmă, Mihai a acceptat să plece la studii la Viena, unde, în decursul a trei ani, a reușit să o uite pe tânăra actriță.
Veronica Micle: Dragostea eternă
Cea mai cunoscută și intensă poveste de dragoste a lui Eminescu a fost cu Veronica Micle. Cei doi s-au cunoscut la Viena, în primăvara anului 1872, pe când aveau 22 de ani. Veronica era căsătorită cu Ștefan Micle, un bărbat cu aproape patru decenii mai în vârstă. Relația lor a continuat și după întoarcerea în țară, fiind marcată de pasiune, dar și de obstacole și suferințe. După moartea lui Eminescu, în 1889, Veronica s-a retras la Mănăstirea Văratec, unde, copleșită de durere, și-a pus capăt zilelor ingerând arsenic.
Corespondența dintre Eminescu și Veronica
Corespondența dintre Eminescu și Veronica Micle dezvăluie o relație profundă și complexă. Scrisorile lor, pline de declarații de dragoste și confesiuni intime, oferă o perspectivă asupra intensității legăturii dintre cei doi. Într-una dintre scrisori, Eminescu îi scria: „Te iubesc, te iubesc cu toată privatiunea de sentiment a trecutului meu…”. De asemenea, Veronica se interesa permanent de starea de sănătate a poetului: „Eminescul meu cheri… mai iei tu medicamentoasele tale?”.
La aproape un secol și jumătate de la compunerea ei,
dintre Mihai Eminescu – alintat „Tropoțel”, „Mițic”, „Miguel de Botosani” etc. – și Veronica Micle – râzgâiată de poetul înamorat cu supranume precum „Poțoțoni”, „Poțica”, „Moți” ori „Cuța” – depune mărturie în favoarea unei iubiri tulburătoare, tandre și dureroase în același timp. „Eminule, când vii să te revăd, să te mai pup, să te mai cănăjesc și-apoi să te mai mângâi, și să-ți cer iertare frumușel și-apoi într-o lungă și dulce sărutare să se uite toate relele. Când?” – îi scria Veronica, din Iași, iubitului prins în vâltoarea presei, departe, la București. „Cum te-aș strânge de mânuțe, Poțico, și n-am cum. Te rog, te rog, te rog, iartă-mi păcatul că nu ți-am scris și nu-mi trece cu fierul ars prin inimă. Căci te iubesc ca un nebun și te voi iubi și mort – draga, dulcea, încântătoarea mea Veronicuță” – îi răspundea Eminescu, fragilizat de tumultul politicii Capitalei (pe care-l evoca în „Timpul”) și frământările propriei creații.
Moștenirea literară
Iubirile lui Mihai Eminescu au fost surse inepuizabile de inspirație, contribuind la crearea unor opere literare de o valoare inestimabilă. Poeziile sale de dragoste, marcate de melancolie și profunzime, rămân și astăzi printre cele mai apreciate creații ale literaturii române.
De-a lungul vieții, Eminescu a avut și alte relații sau legături apropiate cu femei care i-au influențat creația. Printre acestea se numără Mite Kremnitz, scriitoare și soția medicului personal al regelui Carol I, și Cleopatra Poenaru-Lecca. Aceste relații au fost adesea complicate și au generat tensiuni, inclusiv în prieteniile poetului, cum ar fi cea cu Ion Luca Caragiale.
Experiențele amoroase ale lui Eminescu au avut un impact semnificativ asupra operei sale. Poemul „Luceafărul”, omologat de World Records Academy ca fiind cel mai lung poem de dragoste din lume, cu 98 de strofe, reflectă profunzimea sentimentelor și frământările sale interioare legate de iubire.