6.1 C
București
9 ianuarie, 2025

Spectacolul concert de mare succes „Musical Evolution” se reia la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”

„Musical Evolution” – grandiosul spectacol concert ce a avut premiera, cu casa închisă, în cadrul Festivalului „Ion Dacian” din acest an, revine în atenţia publicului pe 18 şi 19 ianuarie, de la ora 19.00.

Dedicat captivantei evoluţii a musicalului, concertul propune o incursiune prin momente emblematice ale celor mai iubite creaţii ale acestui gen. De la „Cats”, „Romeo și Julieta,” sau „My Fair Lady,” până la „Fantoma de la Operă” şi „Mamma Mia,” publicul se va bucura de secvențe remarcabile din titluri celebre alături de soliştii, orchestra, corul şi baletul Teatrului Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian.”

Detalii despre acest spectacol concert oferă Radu Petrovici, Managerul Teatrului Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” şi autor al conceptului artistic: „ O selecţie de titluri binecunoscute conturează programul unei seri inedite, în care modernul se îmbină armonios cu tradiția. „Musical Evolution” este o experiență culturală complexă, dedicată atât cunoscătorilor, cât și celor care descoperă pentru prima dată magia musicalului. Vă așteptăm să trăim împreună emoția fiecărui moment și să celebrăm diversitatea și bogăția acestui gen muzical extraordinar. ”

Biletele pentru „

” sunt disponibile pe Ticketsore.ro şi la casa de bilete a Teatrului, din Bd. octavian Goga nr 1.

Programul Teatrului Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pentru luna ianuarie include şi următoarele spectacole:

– Recital dedicat sopranei Liliana Pagu – 9 ianuarie ora 19.00 – Opereta Lounge

În atmosfera intimă din cadrul Opereta Lounge, soliștii Teatrului Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” vă oferă o seară de neuitat, dedicată celor mai îndrăgite arii de operetă. Acest eveniment extraordinar este o oportunitate de a savura frumusețea și eleganța acestui gen artistic, interpretat cu pasiune și măiestrie.

– Recital dedicat Zilei Culturii Naţionale – 15 ianuarie ora 19.00 – Opereta Lounge

Recitalul „România în sărbătoare”, dedicat Zilei Culturii Naționale, aduce în prim-plan momente artistice de excepție, împletite cu autenticitatea muzicii românești. Soliștii Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” vor da viață unor arii inconfundabile, oferind publicului o seară de neuitat, în care tradiția și emoția se vor contopi armonios.

– 25 ianuarie ora 18.00

“Liliacul” este o operetă captivantă compusă de Johann Strauss- fiul, cu libretul scris de Karl Haffner și Richard Genée. Premiera acestei operete a avut loc în Viena, pe 5 aprilie 1874 și a devenit rapid una dintre cele mai iubite și reprezentate creații din repertoriul genului.

Acțiunea se desfășoară în Viena, în secolul al XIX-lea și urmărește povestea lui Gabriel von Eisenstein, un bărbat amuzant și carismatic care se confruntă cu diferite peripeții în timpul unei serii de petreceri și confuzii. Gabriel trebuie să ispășească o scurtă pedeapsă în închisoare pentru o faptă minoră, însă, în loc să meargă direct la închisoare, el acceptă să petreacă ultima seară în libertate la o petrecere fastuoasă ce urma să aibă loc la reședința prințului Orlofsky chiar în noaptea dintre ani. În timpul petrecerii, Eisenstein se îndrăgostește de o misterioasă contesă maghiară, care este de fapt Rosalinda, soția lui, prezentă la petrecere din dorința de a-i testa fidelitatea.

Toate aceste confuzii și dezvăluiri hilare fac din “Liliacul” o comedie plină de suspans, umor, farmec și muzică încântătoare, care continuă să aducă bucurie publicului de peste un secol. Cu personaje complexe, subiecte amuzante și o muzică memorabilă, această operetă rămâne una dintre cele mai iubite creații ale lui Johann Strauss- fiul și o bijuterie a teatrului muzical vienez.

– 26 ianuarie ora 18.00

„Voievodul țiganilor” este o operetă în trei acte de Johann Strauss-fiul, după un libret de Ignaz Schnitzer. Premiera a avut loc la Theater an der Wien, din Viena, la 24 octombrie 1885. În România, opereta a fost reprezentată pentru prima dată la Teatrul Național din București, pe 9 ianuarie 1890.

Acțiunea se petrece în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, pe domeniile cândva înfloritoare ale exilatului Barinkay. Castelul este acum o ruină; vecinul Zsupan, fost crescător de porci, prosperă pe seama exploatării proprietăților lui Barinkay. Amnistia împărătească îl aduce în prim-plan pe tânărul Sandor Barinkay (fiul celui exilat) care se întoarce acasă pentru a fi repus în posesie. Conștient că trebuie să dea socoteală pentru jaf, Zsupan îi propune lui Barinkay să se însoare cu fiica sa. Tânărul este însă fascinat de frumusețea țigăncii Saffi pe care o întâlnește noaptea în castelul părăsit. Întorcându-se de la târg, țiganii îl aclamă pe fiul stăpânului ca voievod al lor… Acțiunea continuă și se complică cu intrigi, iubire, război și întoarcerea victorioasă. Finalul, fericit, îl găsește pe Sandor lângă Saffi și lângă „supușii” săi care l-au ales voievod.

Sursa: https://jurnalul.ro/cultura/muzica/spectacolul-concert-de-mare-succes-musical-evolution-se-reia-la-teatrul-national-de-opereta-si-musical-ion-dacian-986103.html

Ultimă oră

Același autor