-1.1 C
București
23 decembrie, 2024

TERMINAL OF FASHION anunţă inaugurarea boutique-ului ZEGNA din Bucureşti, într-o vilă istorică restaurată – VIDEO

astăzi, 17:04

TERMINAL OF FASHION anunţă, duminică, inaugurarea boutique-ului ZEGNA pe Strada George Enescu 11, în Bucureşti, într-o locaţie cu totul specială.

”Amplasat într-o vilă istorică restaurată cu o atenţie desăvârşită, acest spaţiu îmbină farmecul arhitecturii clasice cu eleganţa modernă care defineşte renumitul brand italian. Intrând în acest boutique, vizitatorii pătrund într-un univers al rafinamentului absolut. Noua locaţie găzduieşte o colecţie atent selectată de piese ready-to-wear, accesorii de lux şi articole emblematice care celebrează estetica inconfundabilă a brandului ZEGNA. În plus, pentru cei care caută o expresie unică a stilului personal, serviciul made-to-measure oferă posibilitatea de a crea ţinute personalizate, croite cu măiestrie pentru a reflecta individualitatea fiecărui client”, anunţă compania.

”Butique-ul ZEGNA din Bucureşti este mai mult decât un spaţiu de shopping – este o experienţă de lux personalizată, o celebrare a eleganţei atemporale şi a inovaţiei. Suntem încântaţi să oferim publicului din România acces la produsele şi serviciile acestui brand iconic, într-o locaţie care combină tradiţia cu modernitatea”, a declarat Robert Coman, CEO al grupului TERMINAL OF FASHION.

Boutique-ul din Bucureşti oferă acces exclusiv la produse de o eleganţă sofisticată, alese special pentru bărbaţii care apreciază unicitatea şi luxul autentic.

În plus, vizitatorii vor fi întâmpinaţi de o atmosferă rafinată, creată printr-un design interior ce îmbină minimalismul modern cu accente de opulenţă discretă.

TERMINAL OF FASHION continuă să aducă în portofoliu branduri internaţionale precum Valentino Garavani, Dolce & Gabbana, Philipp Plein, Ermanno Scervino şi, acum, ZEGNA.

”Boutique-urile noastre, atât cele mono-brand cât şi cele multi-brand, sunt destinaţii high-end pentru cei care îşi doresc experienţe de shopping exclusiviste şi produse de neegalat. Lansarea boutique-ului ZEGNA marchează încă un pas în misiunea noastră de a transforma fiecare interacţiune cu clienţii într-o călătorie memorabilă în lumea luxului”, au mai transmis reprezentanţii brandului.

Boutique-ul ZEGNA este deschis publicului la adresa Strada George Enescu 11, Sector 1, Bucureşti. Programul este următorul:

Luni – Vineri: 10:00 – 20:00

Sâmbătă: 11:00 – 19:00

Duminică: 11:00 – 17:00

Sursa: https://www.news.ro/economic/terminal-of-fashion-anunta-inaugurarea-boutique-ului-zegna-din-bucuresti-intr-o-vila-istorica-restaurata-video-1922400422002024121721876582

Ultimă oră

Același autor