-1.1 C
București
23 decembrie, 2024

Un avion cu turişti a căzut peste câteva case şi un magazin dintr-un oraş din Brazilia

Un avion s-a prăbuşit duminică peste magazinele din centrul oraşului turistic Gramado din sudul Braziliei.

În avion se aflau 10 persoane.

Ocupanţii aeronavei nu au supravieţuit, au anunţat autorităţile.

1 afișare

Avionul de mici dimensiuni s-a prăbuşit peste casele şi magazinele din centrul oraşului brazilian. Rapoartele iniţiale au indicat că nu există supravieţuitori.

„Din păcate, rapoartele iniţiale indică faptul că ocupanţii aeronavei nu au supravieţuit”, a spus guvernatorul Eduardo Leite pe platforma X.

Cel puţin 15 persoane au fost duse la spital deoarece au inhalat fum de la incendiul produs de accident.

Se pare că avionul a lovit coşul unei clădiri, apoi etajul al doilea al unei case, înainte de a se prăbuşi într-un magazin de mobilă, au spus autorităţile. Resturile au ajuns şi la o unitate turistică din apropiere.

Amplasat într-o regiune muntoasă, oraşul Gramado este cea mai populară destinaţie turistică din Rio Grande do Sul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

astăzi, 19:02

astăzi, 18:50

astăzi, 17:59

astăzi, 17:52

astăzi, 16:26

astăzi, 16:01

astăzi, 14:38

Sursa: https://www.mediafax.ro/externe/un-avion-cu-turisti-a-cazut-peste-cateva-case-si-un-magazin-dintr-un-oras-din-brazilia-22620215

Ultimă oră

Același autor