astăzi, 09:08
România trece, din punct de vedere istoric, poate prin cea mai fastă perioadă a sa, chiar dacă au fost şi „foarte multe ţinte ratate”. Acest lucru s-a întâmplat pentru că s-a folosit „prea mult din resturile ceauşismului în construcţia noii Românii”, imprimând evoluţiei ţării „un traseu sinuos şi o viteză înceată”, consideră istoricul Cosmin Popa. El mai spune că mediul politic şi administraţia înregistrează „cea mai superficială asimilare a valorilor şi a normelor democratice”, ceea ce face ca România să fie „foarte vulnerabilă” la atacurile forţelor conservatoare din interior ori ale celor autoritariste din exterior sau chiar conjugate, aşa cum s-a întâmplat la ultimele alegeri prezidenţiale. Potrivit istoricului, cea mai mare slăbiciune structurală a României este „avalanşa imposturii şi a incompetenţei”
„Sunt 35 de ani de progres n-aş putea spune neînterupt, dar progres remarcabil, în mai multe sfere. Din punct de vedere istoric, în momentul de faţă, România trece poate prin cea mai fastă perioadă a ei. Sigur că, luând în calcul toate aceste lucruri, trebuie să spunem că au fost şi foarte multe tinte ratate pe care în mod normal ar fi trebuit să le atingem. Pentru că am folosit prea mult din resturile ceauşismului în construcţia noii Românii. Ceea ce a imprimat evoluţiei ţării un traseu sinuos şi o viteză înceată. Dar, pe fond, este o perioadă de progres, economic şi social, comparabil, dar mult mai puternic, cu ceea ce s-a întâmplat în perioada, să spunem, 1925-1935”, a declarat pentru News.ro istoricul Cosmin Popa.
Potrivit istoricului, România nu a fost niciodată „atât de solid ancorată în Occident ca acum”, „pe un traseu civilizaţional, economic şi politic atât de clar”
„Dar asta nu înseamnă că s-a întâmplat tot ceea ce se putea să se întâmple bine în România. Pentru că, dacă trebuie să vorbim despre păcatele originare ale tranziţiei româneşti, cred că cel mai important este cel legat de legea lustraţiei, care a făcut ca România să fie urmărită pe termen lung de efectele ultimilor 10 ani de comunism. Practic, toate instituţiile României democratice s-au construit în jurul unor grupuri şi grupuscule provenite, în principal, din vechiul regim. Şi asta nu putea să nu imprime evoluţiei României un traseu sinuos şi o viteză foarte înceată”, a explicat Popa.
„Avalanşa imposturii şi a incompetenţei, cea mai mare slăbiciune a României”
Istoricul spune că un exemplu elocvent este chiar ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu alegerile prezidenţiale, fiind „cel mai important eşec pe care l-a avut România în aceşti ultimi 35 de ani”,în condiţiile „asimilării superficiale a valorilor democratice în societate” şi a „tuturor normelor comportamentale specifice statelor dezvoltate”.
„Cea mai superficială asimilare a valorilor şi a normelor democratice se înregistrează în mediul politic şi în administraţie. Asta face ca România să fie foarte vulnerabilă la atacurile venite fie din partea forţelor conservatoare din interior, care există şi îşi fac simţită prezenţa, fie din partea forţelor autoritariste din exterior, care la un moment dat, se pot conjuga cu cele conservatoare, exact cum s-a întâmplat la ultimele alegeri prezidenţiale”, spune Popa.
El a adăugat că marea problemă este că soluţia găsită de sistemul instituţional pentru ieşirea din criză „seamănă mai degrabă cu o lovitură la adresa normelor şi instituţiilor democratice, decât cu o formă de consolidare a democraţiei”.
„Din acest punct de vedere, la capitolul slăbiciuni structurale ale României, aş menţiona slăbiciunea instituţiilor democratice şi nivelul foarte scăzut de competenţă profesională în multe dintre instituţiile statului, unde oamenii competenţi pe care se susţine întreg sistemul instituţional din România sunt pur şi simplu surclasaţi de această avalaşă a imposturii şi a incompetenţei. Asta este cea mai mare slăbiciune structurală a României”, afirmă Popa.
Absenţa unei politici clare a memoriei, eşec al României
Întrebat cum percep acum cei care au mai puţin de 40 de ani evenimentele din decembrie 1989, Cosmin Popa a spus că percepţia actuală a acestora este strâns legată de un alt „eşec” al României, şi anume absenţa unei politici clare a memoriei, care a determinat slaba conştientizare a pericolului şi urmărilor totalitarismului.
„Este o mare greşeală să responsabilizăm societatea pentru un alt eşec al României de astăzi, şi anume absenţa unei politici clare şi bine structurate a memoriei. Pentru că absenţa acestei politici a memoriei a făcut fie să se conştientizeze destul de slab pericolul şi mai ales urmările totalitarismului în România şi vorbesc şi despre cel de dreapta, şi despre cel de stânga şi în al doilea rând, nu am reuşit să introducem în societate un cult modern cu valenţe educative şi de natură să consolideze democraţia referitor la ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989”, explică Popa.
Istoricul consideră că în contextul unei „epidemii de conspiraţionişti şi obscurantişti” din tot Occidentul, există o „viziune distorsionată a securităţii” cu privire la sfârşitul comunismului, în care Revoluţia Română este „transformată într-o simplă lovitură de stat – ceea ce a fost, dar de-aia de la un moment al ei – în care cei care au murit sunt doar nişte victime colaterale”.
„Acest fapt face să scadă foarte mult importanţa simbolică a acestor jerte în ochii opiniei publice, mai ales a tinerilor. Lucrurile nu au stat deloc aşa. Revoluţia Română a existat, avem o fază foarte clară care a cuprinde Timişoara şi Bucureşti între 16 şi 22 decembrie, când, în după-amiaza zilei de 22 decembrie, a început confiscarea Revoluţiei şi instrumentalizarea Revoluţiei de către eşalonul 2 al regimului şi, în principal, de către aparatul de securitate reprezentat de câţiva dintre conducătorii săi”, a conchis Cosmin Popa.