3.9 C
București
24 noiembrie, 2024

Nicuşor Dan îndeamnă bucureştenii să participle la REFERENDUMUL local din 24 noiembrie: „Doar împreună putem opri haosul urbanistic”

Sursa: Facebook/ Nicușor Dan

Publicat: 18/11/2024, 11:44

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, îndeamnă bucureştenii să participe la Referendumul local din 24 noiembrie. Referendumul se va desfăşura concomitent cu primul tur al alegerilor prezidenţiale şi include trei întrebări.

vizează subiecte importante pentru Capitală, percum: reglementarea autorizaţiilor de construire, repartizarea banilor între primăria generală şi cele de sector, şi implementarea unui program de educaţie pentru prevenirea consumului de droguri în şcoli.

Într-o postare pe Facebook, Nicuşor Dan a subliniat importanţa acestui referendum, explicând că „este singura ocazie când poţi decide cu adevărat ce se întâmplă cu taxele şi impozitele pe care le plăteşti”.

De ce să votezi la referendum? Pentru că este singura ocazie cand poti decide cu adevărat ce se întâmplă cu taxele şi impozitele pe care le plăteşti. Aşa poţi decide ca banii tăi să se materializeze în investiţii care sunt cu adevărat necesare pentru oraş. Pentru că este dreptul bucureştenilor să se pronunţe despre cum doresc să fie cheltuite taxele şi impozitele locale pe care le plătesc. Pentru că astfel banii se împart corect şi se pot face investiţii masive în ce are oraşul mai mare nevoie: reţea de termoficare, infrastructură rutieră, transport public, sănătate şi cultură. Aşa ai un cuvânt de spus referitor la blocurile care apar ca ciupercile după ploaie pe orice petic de pământ liber din Bucureşti. Aşa poţi decide dacă doreşti să ai un oraş ”ca afară”, curat, modern, funcţional, explică Nicuşor Dan.

N. Dan: „Doar împreună putem opri haosul urbanistic din București”

Un alt punct esenţial din cadrul referendumului este reglementarea modului în care se acordă autorizaţiile de construire. Nicuşor Dan a subliniat că, în prezent, Bucureştiul este martorul unui haos urbanistic fără precedent, unde se construieşte „oricât, oriunde şi oricum”.

Doar împreună putem opri haosul urbanistic din București! Se construiește oricât, oriunde și oricum. Din respect pentru Capitala României, pentru monumentele istorice care sunt demolate pentru a face loc unor clădiri ilegale, pentru spațiile verzi care sunt betonate pentru a face loc unor proiecte imobilare îndoielnice trebuie să votezi și să alegi ce consideri că este corect.

„Prevenirea consumului de droguri este mai eficientă decât tratamentul”

Un alt subiect important abordat în cadrul referendumului este prevenirea consumului de droguri în şcoli. Întrebarea a venit din partea PSD. Edilul a făcut apel la responsabilitatea fiecărui bucureştean de a sprijini educaţia pentru prevenirea consumului de stupefiante în rândul tinerilor.

Pentru că prevenirea consumului de droguri este mai eficientă decât tratamentul, pentru că este esenţial ca în şcoli să existe programe şi iniţiative realizate de specialişti care să explice tinerilor care sunt pericolele consumului de stupefiante. Pentru că trebuie să ne protejăm copiii şi pentru că, potrivit statisticilor, consumul de droguri a atins proporţii alarmante şi în Bucureşti.

Cele trei întrebări ale Referendumului

Sunteți de acord ca primarul general al municipiului București să emită autorizațiile de construire pe întreg teritoriul administrativ al orașului?

Sunteți de acord ca repartizarea între Primăria municipiului București și primăriile de sector a impozitelor pe venit și a taxelor și impozitelor locale colectate de la bucureșteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului București?

Sunteți de acord ca Primăria București să finanțeze și să implementeze un program de educație pentru sănătate și prevenire a consumului de droguri în toate școlile din București?

CITEȘTE ȘI:

Loading …

Urmărește Gândul.ro pe

Antena 3

Ce se întâmplă doctore

Stirile Kanal D

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Știri politice –

18 Nov, 11:49

Actualitate –

18 Nov, 11:38

Știri externe –

18 Nov, 11:14

Ultima oră

Știri –

18 Nov, 10:59

18 Nov, 10:51

justitie –

18 Nov, 10:24

Sursa: https://www.gandul.ro/politica/nicusor-dan-indeamna-bucurestenii-sa-participle-la-referendumul-local-din-24-noiembrie-doar-impreuna-putem-opri-haosul-urbanistic-20356722

Ultimă oră

Același autor