Publicat: 15/11/2024, 15:00
Într-o ediție transmisă live de Gândul, sociologul Mirel Palada a declarat că România trebuie să își îmbunătățească poziția în relațiile internaționale, inspirându-se din experiența Poloniei și Ungariei, și a subliniat că, sub conducerea lui Ciolacu, țara ar putea deveni mai autonomă în gestionarea fondurilor și a investițiilor proprii.
Întrebat ce vrea sistemul de la președinte și de la România, Mirel Palada a afirmat că România își dorește o poziție mai puternică în relația cu Occidentul, comparând situația cu cea a Poloniei și Ungariei. El a sugerat că sub conducerea lui Ciolacu, România ar putea deveni „mai polonizată” în următorii 5-10 ani în ceea ce privește atitudinea instituțiilor publice și gestionarea fondurilor proprii.
„ Vrem să ne ridicăm un pic din genunchi, să stăm de vorbă cu ei mai în picioare, cum au făcut polonezii și ungurii. Și noi suntem cu o generație după polonezi și unguri. E posibil să facă asta Ciolacu, dar repet, nu vor fi toate așteptările îndeplinite, la fel cum nici la Trump nu vor fi toate așteptările îndeplinite. Dar se va întâmpla ceva. Adică România peste 5 ani de zile, 10 ani de zile, pentru că Ciolacu va rămâne 10 ani de zile, va fi o Românie mult mai polonizată decât este în momentul de față din punct de vedere al atitudinii instituțiilor publice, instituțiilor de forță, al gestionării fondurilor proprii, al felului în care să punem batista pe masă. să facem investițiile pe care le considerăm noi, nu pe care ni le impune în Uniunea Europeană.”, a afirmat Plada.
Palada a declarat că Sebastian Burduja, pe care îl descrie ca fiind un „securist mascat”, a trecut de la a reprezenta ONG-uri la a critica aceste organizații, considerându-le un atac la adresa interesului național.
„Uită-te la Burduja, reprezentantul ONG-urilor sorosiște și ecologiste, care acum, când este un securist mascat a devenit un reprezentant pe față al sistemului înjură ONG-urile și spune că instituțiile de mediu aduc atac interesului național. Este Securitatea în plină floare, în floarea schimbări.”, a declarat sociologul.
Mirel Palada: „ În următorii 10 ani de zile va crește bunăstarea”
Sociologul a vorbit despre perspectivele economice ale României pentru următorii 10 ani și a menționat o creștere a nivelului de trai pentru omul obișnuit, evidențiind îmbunătățiri în calitatea mașinilor, caselor și a bunurilor de consum, în comparație cu situația de acum 10-20 de ani.
„Următorii 10 ani în România îi văd destul de OK, pentru că România din punct de vedere al acumulării de resurse, trece printr-o perioadă fastă. Evident că există și o creștere a inegalității, pentru că până acuma eram toți mai egal ghilimele în sărăcie. Acuma unii s-au îmbogățit mai mult decât alți, dar uita-te la nivelul de de trai al omului obișnuit, la ce calitate a mașinilor, a caselor, a petrecerii timpului liber, a produselor materiale și simbolice, hainele. Un un salt important față de acum 10 ani de zile, nu mai spun față de acum 20 de ani de zile. Și această chestie va va continua, mă rog, cu sughițurile specifice crizelor. Că am avut criză în 2008-2010, a mai fost criză acum, în 2020 o să mai fie crize, dar per ansamblu, în următorii 10 ani de zile va crește bunăstarea și va crește stima de sine. Nu ne vom mai simți acei cetățeni umil și cărora ne era frică să nu fim primiți și Uniunea Europeană, în lumea occidentală.”, a afirmat Palada.
Tinerii au altă abordare
Palada a declarat că generația tânără din România are o atitudine diferită față de Occident comparativ cu generațiile anterioare. El a subliniat că tinerii nu mai au un complex de inferioritate față de străini și că, pe măsură ce vor ajunge în poziții de putere, vor avea o altă abordare în relațiile cu Occidentul.
„Acuma, generația tânără, spre deosebire generația noastră, când eram noi tineri, nu eram niște umili ca nu cumva să ne ignore. Cei tineri în momentul de față nu mai au această relație de inferioritate față de străini. Și atunci, pe măsură ce vor ajunge la 30-40 de ani, vor avea o altă atitudine și pe măsură ce vor ajunge în zona publică de putere vor avea o altă atitudine față de Occident. Tinerii au început să zic că e mai bine în România decât în străinătate. România a mai crescut nivelul, s-a mai făcut un pic de convergență. Nu mai suntem la 30% din media Europei, suntem și noi pe la un 60-70% chinuit, nu suntem chiar la 80, da, o să ajungem. Mai sunt discrepanți între zonele săracii și zonele bogate, dar zonele bogate sunt din ce în ce mai apropiate de media Europei. Bucureștiul cu urbanul foarte mare, nu e mare diferență. Și atunci ăștia tineri, în următorii 10 ani de zile, vor fi ceva mai maturi, vor începe să zică că România merită ceva mai mult.”, a subliniat sociologul.
Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube
. ”Tineți aproape!”
Patricia este absolventă a Universității București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, specializarea Filologie, Japoneză-Engleză. A continuat
Loading …
Urmărește Gândul.ro pe
Antena 3
Ce se întâmplă doctore
Stirile Kanal D
Râzi cu lacrimi
Cele mai noi
Actualitate –
15 Nov, 15:03
HOROSCOP –
15 Nov, 15:00
Ultima oră
Știri –
15 Nov, 14:40
Știri politice –
15 Nov, 14:30
15 Nov, 14:29