6.8 C
București
15 noiembrie, 2024

Studiu: 4 din 10 români fac mişcare. Care sunt activităţile lor preferate

36% dintre români fac sport regulat, în creştere faţă de anul trecut.

România se află pe ultimul loc în Europa la activităţi fizice constante, conform Comisiei Europene.

Lipsa datelor oficiale face dificilă implementarea de proiecte pentru promovarea sportului de masă.

4 din 10 români fac mişcare, însă activităţile preferate sunt mersul pe jos şi exerciţiile de acasă

Studiul arată că 36% dintre români fac sport de mai multe ori pe săptămână, în creştere faţă de anul trecut, când rezultatele studiului arătau că 28% dintre români fac mişcare constant.

Restul participanţilor la studiu au răspuns că fac sport o singură dată pe săptămână în procent de 17%, 12% fac de două-trei ori pe lună, iar 15% doar o dată pe an sau chiar mai rar.

În activităţile fizice a fost inclus şi mersul pe jos, de altfel cea mai populară activitate în rândul celor care au declarat că fac sport, urmat de activităţile fizice făcute acasă, alergat, mers cu bicicleta şi sportul la sală.

„Mersul pe jos este o activitate extrem de utilă şi un punct de pornire excelent pentru persoanele sedentare, dar este important să ştim să facem diferenţa între o simplă plimbare şi ceea ce putem defini ca sport. Aşadar, pentru începători, 20 de minute de mers într-un ritm alert sau 30 de minute într-un ritm moderat reprezintă un bun punct de pornire. Recomand şi o brăţară de monitorizare, care să ne ajute să ne setăm un target – să spunem, minimum 7.500 de paşi pe zi. Însă aş încadra la categoria sport activităţile mai intense, cu durată de 30-50 de minute, precum mersul susţinut în pantă (drumeţiile montane) sau pe plat, dar cu greutăţi de glezne, urcatul treptelor, alergarea uşoară“, spune Cornel Moca, antrenor şi nutriţionist din cadrul CIPRA.

În această situaţie procentele scad când vine vorba de a face activităţi sportive în mod constant. Datele de la Comisia Europeană arată că procentul celor care fac sport, adică depun un efort mai mare în activităţile fizice, este mult mai mic. Doar două persoane din zece fac sport cel puţin o dată pe săptămână, statistică care plasează România pe ultimul loc la activităţile fizice în Europa şi pe primul loc la sedentarism, potrivit datelor de la Comisia Europeană.

Finlandezii, cei mai activi

Cei mai activi cetăţeni europeni din Europa sunt finlandezii, care fac sport în procent de 71%, în timp ce 63% dintre luxemburghezi aleg să facă activităţi fizice în fiecare săptămână.

La coada clasamentului, alături de români, se află Bulgaria, Polonia şi Portugalia, unde sub un sfert din populaţie face sport săptămânal.

Activităţile fizice se află pe al patrulea loc în topul aspectelor care influenţează calitatea vieţii românilor, după somn, echilibru personal şi alimentaţie, mai arată studiul realizat de CIPRA.

„Multe persoane au tendinţa de a subestima importanţa activităţii fizice şi consideră că principalul beneficiu al sportului ar fi pierderea în greutate, însă nu este nici pe departe aşa. Sportul trebuie să fie considerat, prin definiţie, parte a unui stil de viaţă sănătos, aşa cum se întâmplă în alte ţări europene, unde este practicat cu regularitate indiferent de vârstă, greutate sau statut social. Atunci când ne dorim să slăbim, un plan alimentar corect este decisiv, iar activitatea fizică poate doar să-l completeze“, spune Şerban Damian, medic şi nutriţionist sportiv, din cadrul CIPRA.

Principala problemă a sportului românesc este lipsa datelor, autorităţile centrale nu au făcut niciun studiu propriu privind numărul celor care fac sport, iar toate datele pe care se bazează sunt de fapt “împrumutate“ de la Comisia Europeană sau de la actorii privaţi. Fără informaţii clare privind situaţia reală, autorităţile centrale nu pot demara proiecte pentru încurajarea practicării sportului de masă.

„Multe persoane au tendinţa de a subestima importanţa activităţii fizice şi consideră că principalul beneficiu al sportului ar fi pierderea în greutate, însă nu este nici pe departe aşa. Sportul trebuie să fie considerat, prin definiţie, parte a unui stil de viaţă sănătos, aşa cum se întâmplă în alte ţări europene, unde este practicat cu regularitate indiferent de vârstă, greutate sau statut social. Atunci când ne dorim să slăbim, un plan alimentar corect este decisiv, iar activitatea fizică poate doar să-l completeze“, spune Şerban Damian, medic şi nutriţionist sportiv din cadrul CIPRA.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 09:22

astăzi, 09:08

astăzi, 08:52

astăzi, 08:29

astăzi, 08:12

astăzi, 08:48

astăzi, 07:54

astăzi, 07:44

Sursa: https://www.mediafax.ro/social/studiu-4-din-10-romani-fac-miscare-care-sunt-activitatile-lor-preferate-22556854

Ultimă oră

Același autor