3.9 C
București
24 noiembrie, 2024

Mircea Lucescu: Nu mă interesează doar rezultatul şi terminarea pe primul loc. Mă interesează ca nivelul de joc al acestei echipe să crească foarte mult

astăzi, 13:40

Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că la meciul cu Kosovo nu este interesat doar de rezultat şi de încheierea pe primul loc în grupa din Liga Naţiunilor, ci şi de creşterea nivelului de joc.

„Şansele să terminăm pe primul loc şi să câştigăm sunt mari. Ei sunt împrăştiaţi, dar nu mai sunt echipe slabe. Au 4-5 jucători foarte buni, copiii pleacă devreme din Kosovo. Lumea să nu creadă că e uşor. Nu mă interesează doar rezultatul şi terminarea pe primul loc. Mă interesează ca nivelul de joc al acestei echipe să crească foarte mult. Noi eram mereu consideraţi jucători cu calităţi tehnice superioare altora în ceea ce priveşte pasele. În 1970 a fost cel mai greu CM jucat de echipa României, ştiţi ce grupă am avut la Campionatul Mondial şi nu am avut niciul fel de relaţii cu străinătatea, nu aveam echipament, m-am dus în piaţă şi am cumpărat echipament pe care l-a purtat şi Pele când am schimbat tricourile şi acum e la Real Madrid la muzeu, nu aveam nici măcar ghete. Trăgeam nişte linii pe ele ca să pară Adidas. Când am venit în 1984 am insistat să se crească bugetul. Noi aveam în disputa cu ceilalţi o singură şansă, că eram tehnici. În România, am ignorat creşterea copiilor pe baza jocului de pase. Noi ne-am calificat la EURO pe alte lucruri, am obţinut calificarea cu un grup de jucători care au fost motivaţi. Trebuie să trecem la altă etapă, să controlăm jocul dacă vrem să ne confruntăm cu marile echipe. Este foarte important să câştigăm acest meci”, a afirmat selecţionerul.

Lucescu a afirmat că prezenţa la echipa naţională dublează valoarea unui jucător. „Prezenţa la naţională dublează valoarea unui jucător. Nu pot să fac experimente la naţională, eu am nevoie de rezultate, să dau încredere grupului de jucători. Ceilalţi care vor să ajungă la naţională trebuie să demonstreze la echipele de club meci de meci. Când vin, să îşi aştepte momentul şi când intră şi pun tricoul să nu-l mai dea jos, să meargă cu el acasă, să doarmă cu el.Contează foarte mult raportul mental. Nu am probleme cu cei care nu joacă, aş avea eu o problemă în cazul acest, ar însemna că nu ştiu să gestionez la vârsta mea o relaţie cu un copil”, a declarat Mircea Lucescu.

20 noiembrie – Eveniment News.ro –

28 noiembrie –

Mircea Lucescu a vorbit şi despre conflictul cu Steaua, după ce s-a scris că oficialii clubului din Ghencea vor să îl dea în judecată pentru că a numit-o pe FCSB „Steaua”.

„Cum te cheamă? Marius Mărgărit? Atunci o să îţi zic Paul! Mă dai în judecată? Cum crede cineva că un raport de 50 de ani între Dinamo şi Steaua dispare aşa uşor? Steaua e un brand naţional, nu doar a clubului. Nu poţi să o desfiinţezi de la o zi la alta. Aici e un palmares, oameni care au muncit pentru asta. Gândiţi-vă la cei care au muncit pentru renumele clubului Steaua. Să facă o echipă puternică. Steaua să se întoarcă Ghencea! Mie îmi e greu şi greu să pronunţ FCSB. Înseamnă Fotbal Club Steaua Bucureşti. E acelaşi lucru. Nu mai spun FC şi B şi spun doar Steaua. Nu mă interesează decizia instanţei. Eu sunt persoană particulară. Eu respect şi echipa asta Steaua, dar şi FCSB. Fac o mare greşeală. Palmaresul s-a câştigat cu trudă de generaţii de jucători. Gata, Paule, te iau pe tine avocat. Tactica pumnului în gură nu e în regulă”, a declarat Mircea Lucescu.

Naţionala României joacă, vineri, de la ora 21.45, pe Arena Naţională, cu Kosovo, în Liga Naţiunilor.

Sursa: https://www.news.ro/sport/mircea-lucescu-nu-ma-intereseaza-doar-rezultatul-si-terminarea-pe-primul-loc-ma-intereseaza-ca-nivelul-de-joc-al-acestei-echipe-sa-creasca-foarte-mult-1922404014052024111321836130

Ultimă oră

Același autor