Vineri, 15 noiembrie 2024, la Opera Comică pentru Copii se deschide primul târg de iarnă din 2024 în București. Evenimentul numit “Poveste de Crăciun” se află la cea de a IX-a ediție, iar în acest an activitățile interactive din incinta târgului sunt gândite astfel încât să transforme sărbătorile de iarnă într-o experiență de neuitat pentru vizitatorii de toate vârstele.
La Opera Comică pentru Copii (OCC, din Calea Giulești), în sălile de spectacole ale instituției, sunt programate 112 reprezentații. Curtea OCC va găzdui până pe 29 decembrie 2024 o serie de activități distractive și educative pentru copiii de toate vârstele. Activitățile din sălile de spectacole se vor desfășura după următorul program:
în intervalul orar 16:00-21:00 – vinerea și pe 23 și 26 decembrie;
în intervalul orar 10:00-21:00 – sâmbăta și duminica;
în intervalul orar 10:00-16:00 – 24 decembrie;
pe 25 decembrie târgul de Crăciun este închis.
„Poveste de Crăciun” din acest an aduce o varietate de activități speciale, printre care se remarcă „Atelierele Spiridușilor”, unde copiii și familiile pot participa la sesiuni creative. Printre cele mai populare activități de aici sunt: crearea decorațiunilor de Crăciun, modelarea figurinelor din turtă dulce și confecționarea coronițelor tradiționale.
Toate activitățile din cadrul atelierelor sunt desfășurate sub îndrumarea spiridușilor Operei Comice pentru Copii.
Anul acesta, vizitatorii sunt invitați să exploreze atât atracții noi, cât și activități consacrate, precum: “Aventura VR în Sania Moșului”, “Grota lui Grinch”, “Liftul Magic” și “Patinoarul Copiilor”. De asemenea, nu vor lipsi „Caruselul Jucăriilor” și „Roata Magică”, iar „Curtea Renilor” va fi plină de veselie și surprize.
La Magazinul lui Moș Crăciun se vor găsi cele mai inspirate cadouri, iar venirea sărbătorilor va fi vestită de corurile de copii din „Programul Național Cantus Mundi”.
Una dintre atracțiile oferite în premieră anul acesta la târgul de Crăciun de la Opera Comică pentru Copii este Tunelul Timpului
Participanții care vor veni la târg în acest an, se vor întâlni cu două figuri emblematice din istoria României: „Regina Maria” și „Regele Ferdinand”. Această experiență unică este și un prilej de a marca Ziua Națională a României.
Tot la Opera Comică pentru Copii are loc, în perioada 20-29 decembrie, în aer liber, un spectacol cu cai
Conceptul, semnat „Basme cu Cai”, este unul special, unde se vor putea urmări: jonglerii cu foc, păsări de pradă, toate călare, așa cum nu au mai fost văzute niciodată. Spectacolul are ca subiect povestea „Zilei și a Nopții”, pe când se luptau pentru supremație asupra pământului, înainte să se împace și să împartă frățește binecuvântările asupra omenirii.
Pe parcursul târgului, Opera Comică pentru Copii a programat numeroase titluri din repertoriu, dintre care amintim: „Lacul Lebedelor”, „Poveste de Crăciun”, „Noapte la Veneția”, „Heidi”, „Viața lui Mozart”, „Poveste magică”, „Caruselul vesel”, „Bubu Hohoho”.
Intrarea în cadrul târgului este gratuită, iar accesul la activitățile speciale se face pe bază de tichete, disponibile la punctele de informare din incinta Operei Comice pentru Copii, potrivit comunicatului
Editor :