13 C
București
29 octombrie, 2024

Ministerul Apărării vrea să schimbe regulile jocului. Dronele Rusiei ar putea fi NIMICITE pe teritoriul suveran al României

Publicat: 28/10/2024, 19:55

Dronele rusești, sau altele ostile, care intră pe teritoriul României și zboară în spațiul aerian național fără autorizare vor putea fi distruse sau neutralizate dacă zborul acestora nu va putea fi „luat sub control” de către forțele militare române sau ale NATO. Un proiect de lege inițiat de Ministerul Apărării Naționale (MApN) și publicat pe site-ul ministerului, va permite nimicirea aparatelor de zbor ale Rusiei, odată aprobat în Parlamentul de la București. Ordinul de doborâre al aeronavelor care încalcă spațiul aerian este dat de „persoanele cu „drept de decizie stabilite prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării”.

Până în prezent, oficialii MApN au susținut, referitor la dronele rusești care au survolat spațiul aerian al României, că acestea nu pot fi doborâte deoarece nu ar exista „legislație” în acest sens.

Proiectul de lege „privind controlul utilizării spațiului aerian național” definește mai multe situații în care o aeronavă (cu sau fără pilot) „utilizează neautorizat” spațiul aerian național, precum:

executarea unui zbor neautorizat;

abaterea de la o rută stabilită anterior;

întrerupe funcționarea dispozitivelor de identificare;

execută un zbor în zone restricționate;

execută misiuni de fotografiere aeriană fără aprobarea MapN;

„dar și dacă aeronava fără pilot la bord execută un zbor și, prin modul de operare, pune în pericol grav și iminent” misiunile MApN sau ale instituțiilor din subordinea Ministerului Transporturilor din respectiva zonă.

Astfel, „împotriva sistemelor de aeronave fără pilot la bord se poat lua una sau mai multe din următoarele măsuri:

noncinetice”, care presupun detectarea dronei, preluarea controlului sau neutralizarea prin dezactivarea funcțiilor de comandă, control sau de comunicații;

„cinetice”, precum „imobilizarea sau distrugerea” aeronavei fără pilot la bord

Ordinul de doborâre al aeronavelor care încalcă spațiul aerian este dat de „persoanele cu „drept de decizie stabilite prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării”.

Proiectul de lege inițiat de MApN detaliază și „modul de acțiune împotriva aeronavelor cu pilot”. În cazul în care respectivele avioanefolosesc „în mod neautorizat” spațiul aerian al României, ele sunt interceptate și, după caz, asupra acestora, avioanele interceptoare pot trage un foc de avertisment și, în ultimă instanță „foc de nimicire”.

De asemenea, „în cazul în care o aeronavă militară străină atacă o aeronavă interceptoare, decizia de executare a focului de nimicire este luată de pilotul aeronavei interceptoare sau de liderul formației de aeronava interceptoare.

Argumentele Armatei

MApN explică că „pe fondul acțiunilor militare în proximitatea frontierei cu Ucraina, au avut loc mai multe violări ale spațiului aerian național, ca urmare a identificării unor fragmente de dronă pe teritoriul țării noastre, similare cu cele utilizate de forțele ruse în cadrul agresiunii ămpotriva Ucrainei”.

„Evoluțiile recente ale mediului de securitate din proximitatea teritoriului naținal au demonstrat că acesta este unul volatil și impredictibil, iar domeniul aerian impune cei mai scurți timp de răspuns, de doar câteva minute, la riscurile și amenințările generate de incidentele și accidentele legate de operarea aeronavelor militare și a celorlalte mijloace aeriene militare care integrează tehnologii emergente și disruptive”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

„Operațiunile militare desfășurate în Marea Neagră, creșterea masivă a incidenței utilizării sistemelor de aeronave fără pilot, militare sau adaptate pentru utilizare militară, creează în continuare riscuri majore la frontiera cu Ucraina și în zona de frontieră a României la adresa vieții și sănătății locuitorilor, a bunurilor acestora și a infrastructurii

În acest context, este necesară optimizarea activităților pentru realizarea controlului spațiului aerian național și a măsurilor de răspuns la acțiunile de intrare și utilizare neautorizată a spațiului aerian național și crearea cadrului pentru coordonarea și cooperarea instituțiilor cu responsabilități în gestionarea și monitorizarea spațiului aerian național, în vederea asigurării utilizării spațiului aerian în conformitate cu normele incidente”, se mai arată în expunerea de motive.

La începutul lunii octombrie, ministerul Apărării a mai publicat un proiect de lege „privind desfășurarea pe timp de pace a misiunilor și operațiilor militare pe teritoriul statului român”, inițiativă care, odată aprobată de Parlament, ar permite armatei române să doboare inclusiv dronele de atac ale Rusiei care survolează teritoriul național.

Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter

Loading …

Urmărește Gândul.ro pe

Antena 3

Ce se întâmplă doctore

Stirile Kanal D

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Publicitate –

28 Oct, 19:45

Știri externe –

28 Oct, 19:35

28 Oct, 19:24

Ultima oră

Actualitate –

28 Oct, 19:23

28 Oct, 17:46

Știri politice –

28 Oct, 17:19

Sursa: https://www.gandul.ro/actualitate/ministerul-apararii-vrea-sa-schimbe-regulile-jocului-dronele-rusiei-ar-putea-fi-nimicite-pe-teritoriul-suveran-al-romaniei-20340002

Ultimă oră

Același autor