14.7 C
București
28 octombrie, 2024

Studiu. Structurile neuronale arată diferit la copiii cu autism

Un studiu recent de la Universitatea din Rochester a analizat densitatea neuronilor din creierul copiilor cu autism, aducând noi perspective asupra manifestărilor acestei tulburări, scrie Science Alert, care citează Autism Research.

155 afișări

Autismul, caracterizat prin diferenţe comune în comportamentele motorii şi sociale, afectează indivizii în moduri unice. O echipă de cercetători de la Universitatea din Rochester, New York, a realizat un studiu care utilizează tehnici avansate de scanare pentru a analiza structura şi densitatea materiei cenuşii din creierul copiilor cu autism.

Analiza detaliată a fost posibilă datorită unei forme de RMN cu contrast ridicat, care le-a permis cercetătorilor să compare imaginile a 142 de copii autişti cu cele ale 8.971 de copii din grupul de control. Scansările au fost făcute iniţial la vârsta de 9 sau 10 ani, cu o revenire la câţiva ani după aceea.

Rezultatele au arătat densităţi neuronale mai scăzute în anumite regiuni ale cortexului cerebral, zone implicate în învăţare, raţionare şi formarea memoriei. Pe de altă parte, unele zone, precum amigdala, au prezentat o densitate crescută a neuronilor, sugerând posibile legături cu procesarea emoţiilor.

Diferenţele observate au fost specifice autismului, comparativ cu copiii care au ADHD sau anxietate. Deşi este prematur să se determine ce înseamnă aceste variaţii, ele ar putea ajuta la explicarea unor caracteristici ale autismului şi la dezvoltarea unor intervenţii terapeutice mai specifice.

„Aceste măsurători ar putea identifica indivizi cu autism care ar putea beneficia de intervenţii terapeutice adaptate”, afirmă Zachary Christensen, cercetător principal.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 19:11

astăzi, 19:02

astăzi, 18:28

astăzi, 18:16

astăzi, 18:12

astăzi, 17:59

astăzi, 15:14

astăzi, 14:31

joi, 21:35

Sursa: https://www.mediafax.ro/stiinta-sanatate/studiu-structurile-neuronale-arata-diferit-la-copiii-cu-autism-22527539

Ultimă oră

Același autor