16.5 C
București
28 octombrie, 2024

ONU avertizează: Planul global de acţiune privind schimbările climatice nu este respectat

Planul global de acţiune privind schimbările climatice nu este respectat, avertizează reprezentanţii ONU.

Aceştia vorbesc despre un haos climatic dacă guvernele lumii nu accelerează măsurile împotriva poluării.

Avertismentul apare înainte de summitul COP29 din Azerbaidjan din luna noiembrie.

Planurile globale de acţiune pentru climă sunt foarte mult în urmă, a anunţat ONU. Planurile naţionale actualizate, prezentate de 168 de naţiuni la ONU, arată că în 2030 se vor înregistra emisii globale de gaze cu efect de seră cu doar 2,6% mai mici decât în 2019, potrivit unui raport citat de Sky News.

Practic, este doar o mică evoluţie faţă de concluziile din raportul de anul trecut când se vorbea despre o scădere cu 2%. Mai grav este că emisiile ar trebui să scadă cu 43% până în 2030 pentru a preveni cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice, conform recomandărilor organismului ONU pentru climă.

„Descoperirile raportului sunt dure, dar nu sunt surprinzătoare, planurile naţionale actuale privind schimbările climatice sunt la mare distanţă sub ceea ce este necesar pentru a împiedica încălzirea globală să paralizeze fiecare economie şi să distrugă miliarde de vieţi şi mijloace de trai în fiecare ţară. Noile planuri naţionale de climă trebuie să fie mult mai îndrăzneţe, nu numai să prevină haosul climatic”, a declarat şeful ONU pentru schimbări climatice, Simon Stiell.

Toate concluziile vor fi dezbătute în cadrul summitului COP29 din Azerbaidjan. Acesta va avea loc între 11 şi 22 noiembrie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 13:31

astăzi, 13:26

astăzi, 13:23

astăzi, 13:11

astăzi, 12:19

astăzi, 12:07

astăzi, 13:22

astăzi, 13:01

astăzi, 11:48

astăzi, 11:08

Sursa: https://www.mediafax.ro/social/onu-avertizeaza-planul-global-de-actiune-privind-schimbarile-climatice-nu-este-respectat-22527353

Ultimă oră

Același autor