5 C
București
18 octombrie, 2024

Kamala Harris, despre eliminarea liderului Hamas: „S-a făcut dreptate”

Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, a comentat informaţia despre eliminarea liderului Hamas de către trupele israeliene. S-a făcut dreptate, a spus Harris care este şi candidata democraţilor pentru funcţia de preşedinte al SUA. Yahya Sinwar a fost ucis joi.

Kamala Harris le-a declarat reporterilor din Milwaukee, Wisconsin, după ce armata israeliană a anunţat că l-a ucis pe şeful Hamas că „s-a făcut dreptate”, potrivit Al Jazeera.

„Sinwar a fost responsabil pentru uciderea a mii de oameni nevinovaţi, inclusiv a victimelor din 7 octombrie şi a ostaticilor ucişi în Gaza”, a spus Harris, adăugând că eliminarea liderului Hamas oferă o oportunitate de a pune capăt războiului din Gaza.

„Astăzi pot doar să sper că familiile victimelor Hamas simt un sentiment de uşurare”, a adăugat Kamala Harris.

Şi preşedintele american Joe Biden a declarat joi că moartea liderului Hamas, Yahya Sinwar, reprezintă un moment de uşurare pentru israelieni. De asemenea, eliminarea lui Sinwar oferă în acelaşi timp oportunitatea unei zile fără Hamas la putere în Gaza, a mai spus Biden. Preşedintele american a adăugat că va vorbi cu liderii israelieni despre oportunităţile apărute după dispariţia liderului Hamas.

„Voi vorbi în curând cu prim-ministrul Netanyahu şi cu alţi lideri israelieni pentru a-i felicita, pentru a discuta calea pentru aducerea ostaticilor acasă la familiile lor şi pentru a pune capăt odată pentru totdeauna acestui război, care a provocat atât de multe devastări oamenilor nevinovaţi”, a precizat Biden.

Joi, forţele israeliene l-au ucis pe Yahya Sinwar în timpul unei operaţiuni militare de rutină din Fâşia Gaza.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

astăzi, 22:49

astăzi, 22:38

astăzi, 22:25

astăzi, 07:29

astăzi, 07:26

ieri, 22:15

astăzi, 22:24

astăzi, 22:22

astăzi, 21:22

Sursa: https://www.mediafax.ro/externe/kamala-harris-despre-eliminarea-liderului-hamas-s-a-facut-dreptate-22518276

Ultimă oră

Același autor