13.5 C
București
25 aprilie, 2024

5 autori români pentru primăvara aceasta

Pelinul Negru

„Cernobîl înseamnă «pelinul negru» sau «iarba neagră», căci explozia centralei nucleare din aprilie 1986 nu se putea petrece decât într-o zonă a negrului, a amărăciunii. Am scris Pelinul negru şi ca o formă de revoltă, deşi mărturisesc că n-a fost uşor să plonjez în dramă şi să o deşir scriitoriceşte. Am copilărit, fără nici cea mai mică bănuială, într-un loc contaminat radioactiv.

Abia când am început să simt pe propria-mi piele urmările, am înţeles cât de acută era grozăvia, şi câțiva ani m-am întrebat continuu cine e de vină, de ce nu răspunde nimeni pentru marile catastrofe, cum există atâtea victime subînţelese, care n-au deloc glas. Nu mi-am putut răspunde altfel decât scriind Pelinul negru – punctul de vedere e al unei fetiţe născute la câteva luni după dezastru a cărei existenţă e ca o frânghie care, pe măsură ce calci, se tot subţiază, până devine o sforicică ce sfârşeşte, inevitabil, prin a se rupe. Iar căderea nu înseamnă strivirea pur şi simplu de asfalt, ci scufundarea din uman în subuman“.

Englezul din Gara de Nord

Îl cheamă Brian Spencer și se numără printre ultimii romantici ai Europei. În biografia lui apar războiul, Churchill, Stalin, Tito, Balcanii, împărțirea Europei, Bosnia, Ucraina. Destinul lui e să dea un sens întâmplărilor și năpastelor, plecând în ultima misiune a vieții. Bazat pe povestea reală a unui fost pilot britanic, acest roman e o pledoarie pentru libertate, curaj și speranță, în vremuri politice tulburi și periculoase.

„Englezul din Gara de Nord readuce la viață trecutul prezentat prin ochii personajului principal, cu migăloasă fidelitate și atâta vervă, încât ajungi să citești romanul pe nerăsuflate. Tatiana Niculescu ne invită să revizităm evenimente care au marcat și continuă să marcheze lumea de azi. Un roman viu ca viața, care evoluează în funcție de ea. Deosebit de semnificative sunt paginile care prezintă notoriul acord de «procentaj» pe care Winston Churchill l-a semnat cu Iosif Stalin în octombrie 1944, prin care cel din urmă, prin forță și denaturare, a impus la putere în spațiul est-european câte o minoritate comunistă. Încă trăim consecințele acestui act“. — DENNIS DELETANT

Întâmplările din Cazemata au loc într-un sat pescăresc, care are în centru o veche cazemată construită de naziști în vremea războiului. Despre construcție au circulat diverse povești de-a lungul timpului: că este blestemată, că are o serie de tuneluri care duc în diverse locuri din zonă sau că acolo se întâmplă lucruri deocheate. Cert este că exercită o atracție foarte mare pentru locuitori. Atunci când un puști care își petrece timpul în jurul cazematei moare în condiții bizare, începe o serie de evenimente care mai de care mai ciudate și mai stranii. Cartea atinge un echilibru perfect între realism magic, elemente fantastice și investigație. Descrierile locurilor și personajelor sunt atât de expresive, cinematografice aproape, încât te afunzi pe neașteptate în poveste.

Fetița care se juca de-a Dumnezeu

Este povestea unui fenomen crunt care a marcat societatea românească în ultimele decenii: migrația. Cartea este scrisă din perspectiva Rădiței, o fetiță cuminte, plină de viață și entuziasm, a cărei lume ia o turnură devastatoare când mama sa alege să plece la muncă în Italia pentru a rezolva problemele financiare ale familiei. Cu proză bogată în semnificații, fir narativ complex și personaje care rămân cu tine, romanul poartă cititorul printr-o avalanșă de emoții. Descoperi mai întâi, plin de elan, gingășia, imaginația și inocența copilărească, doar ca să fii mai apoi cuprins de tristețe la fiecare dintre greutățile prin care trece Rădița în absența mamei. E o carte care atinge migrația din ambele perspective – atât a celor rămași acasă, cât și a celor plecați la muncă în străinătate –, fiind astfel, pe lângă o lectură captivantă, un început de dialog.

Bureți de fag

„Talentul lui Duțescu e de a da pe față lucrurile inconfortabile, de a le spune clar și pe bune. Într-o literatură fascinată de marginali și ratați, el vorbește cu simpatie despre oameni aflați în plin proces de ascensiune socială. Pe scurt, despre parveniți – un subiect la care lumea bună strâmbă vinovat din nas, chit că parvenitismul e adevărul de profunzime al unei societăți ajunse de curând la prosperitate. Mai mult, la fel de tabu e și opinia că în comunism a fost bine, deși e împărtășită de larga majoritate a celor trecuți prin vechiul regim. În Bureți de fag, Mihai Duțescu are curajul să asume și să dea pe post aceste curente de opinie omniprezente, dar reprimate public, sub pretextul poveștii de viață a unui băiat născut prin anii ’50 în Teleorman și ajuns inginer la București. El și soția lui fac parte din acea tipologie a cadrelor medii cu aspirații burgheze, raportându-se la comunism într-un mod mai degrabă benign, specific multora din generația lor: sunt oportuniști la nevoie, iar în rest rămân indiferenți. Micul lor arivism este bazat pe convingerea că sistemul nu e chiar greșit, că măcar are o idee valabilă de echitate și meritocrație, câtă vreme i-a scos dintre țărani, i-a școlit gratis, le-a dat o casă și i-a băgat între domnii de la oraș.

Sursa: https://jurnalul.ro/cultura/carte/autori-romani-carti-primavara-926852.html

Ultimă oră

Același autor