Un număr de 28 de curse aeriene către sau dinspre Israel, Qatar, Iordania, Egipt, Liban și Dubai sunt anulate vineri, pe fondul evenimentelor din Orientul Mijlociu, potrivit Compania Națională Aeroporturi București.
Dintre acestea, 13 sunt decolări și 15 aterizări programate pe aeroporturile din București. Zborurile aparțin mai multor operatori aerieni, printre care El Al, Flydubai, Qatar Airways, Ryanair, TAROM și Wizz Air.
De asemenea, pe lista operatorilor ale căror curse sunt afectate se află Anima Wings Aviations și Sky Up Limited.
În acest context, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a recomandat cetățenilor români care au planificate deplasări către Israel sau către statele din vecinătate direct afectate de conflict să anuleze sau să reprogrameze călătoriile pentru o dată ulterioară.