În ziua de 20 Martie 1831 s-a născut, la Câmpulung-Muscel, pictorul și graficianul Theodor Aman, pedagog și academician român, întemeietor al primelor școli românești de arte frumoase de la Iași și București.
A vazut lumina zilei în familia unui negustor bogat, Dimitrie Dimo (poreclit Aman, care în traducere înseamnă) de origine cuțovlah (aromân), care a fost ridicat la rangul boieresc de serdar în anul 1818 de către Ioan Vodă Caragea. Mama sa era de origine grecoaică și se numea Despina și s-a născut la Paris.
Părinții viitorului artist, originari din Craiova, s-au stabilit pentru puțin timp la Câmpulung Muscel din cauza condițiilor vitrege (prezența rușilor și izbucnirea unei epidemii de ciumă). Theodor s-a născut în cartierul Tabaci în locuința unui condicar pe nume Ilie Vlădoianu.
Aman a fost pentru societatea conservatoare locală, care abia se desprinsese de obiceiurile fanariote de purtare a ișlicului și giubelei, o adevărată revoluție. Aman însuși a fost ridicat la rang de boier pitar de către domnitorul Barbu Știrbei în anul 1856, fiind răsplătit astfel pentru eforturile sale de afirmare în domeniul artelor. Fără să-și renege averea, titlul și originile sale boierești, Theodor Aman a reușit pe tot parcursul vieții sale să se comporte ca un senior al artelor.
De altfel, criticul Oscar Cisek scria:
„În felul lui, și-n atmosfera Bucureștilor din a doua jumătate a secolului care, în cadrul culturii românești, rămâne pentru totdeauna luminat de minunata apariție a lui Mihai Eminescu, pictorul Theodor Aman era un om de lume, un cavaler cu alura unui artist apusean, dascăl mult admirat, inițiatorul și fondatorul primelor galerii de tablouri din România și, pe lângă toate acestea, un diletant răsfățat, care știa să farmece societatea cu sunetele violoncelului său.
Theodor Aman reprezintă pentru istoria plasticii românești primul artist modern în adevăratul sens al cuvântului.
El a influențat prin activitatea sa și a grăbit în același timp, în Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, deschiderea spre modernitate și dezvoltarea instituțională a artelor, până la izbucnirea Războiului Ruso-Turc din 1877.
Theodor Aman și Gheorghe Tattarescu au fost întemeietorii Școlii de Arte Frumoase din București.
La 5 octombrie 1864, printr-un decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, pictorul Theodor Aman a fost numit profesor şi director al Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti .
A decedat la 19 august 1891, iar în casa din București în care a locuit pictorul a fost amenajat Muzeul Theodor Aman.Unele străzi din București, Bacău, Baia Mare, Craiova, Ploiești, Timișoara poartă numele marelui pictor.